Opinia experților. Legea pentru votul din Diaspora, între prostie și neconstituționalitate

Opinia experților. Legea pentru votul din Diaspora, între prostie și neconstituționalitate

Proiectul de lege de modificare a legilor electorale a fost întocmit, dezbătut și votat în Parlament, în mare viteză. Pentru a fi votat, cele două Camere s-au întrunit în sesiune extraordinară. Potrivit modificărilor făcute, românii din Diaspora vor vota trei zile, de vineri până duminică, pot vota și clasic, dar și prin corespondență și secțiile rămân deschise până la miezul nopții. După incidentele de la scrutinul din 26 mai, când mii de români din străinătate nu au putut vota, s-a înființat o comisie specială comună ale celor două Camere ale Parlamentului. Cu consultarea Autorității Electorale permamente, parlamentarii au făcut modificările de mai sus

Reglementarea votului din străinătate s-a făcut la cald, sub presiune și sub imperiul emoțiilor, ignorând prevederile Legii fundamentale. Articolul 16 din Constituție, la punctul 1 arată că: Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări. Specialiști în drept constituțional spun că modificările făcute sunt excesive.

Probleme pe bandă rulantă

Fostul președinte al Curții Constituționale, Augustin Zegrean, spune că prevederile legii electorale privind votul în Diaspora sunt absurde și lipsite de sens. Potrivit acestuia, politicienii Puterii și Opoziției au făcut front comun pe modificările aduse legilor electorale pentru a pune capăt scandalului pe care românii din Diaspora îl fac la fiecare scrutin electoral din cauză că nu pot vota. „Cred că ideea este să o facă să nu mai zică nimeni nimic. Alegerile din ziua de vineri sunt total inutile deoarece este zi de lucru, nu cred că se vor înghesui la vot. Sâmbătă fac altceva și vor merge să voteze tot duminică”, a explicat fostul judecător constitutional pentru Evenimentul zilei.

Ne puteți urmări și pe Google News

Acesta a mai remarcat un aspect, cel legat de campania electorală. Potrivit legii, campania se încheie cu 24 de ore înainte de ora la care începe să se voteze. Cei din străinătate votează, dar în țară continuă campania electorală.

Președintele Comisiei speciale, senatorul Dorin Bădulescu spune că nu s-a pus în discuție acest aspect, al campaniei electorale, dar nu crede că asta va fi o problemă deoarece campania se face în țară și mai puțin în străinătate.

Augustin Zegrean a mai semnalat o problemă: Cine păzește secțiile din străinătate timp de trei zile și cine asigură securitatea urnelor? În opinia lui, introducerea votului electronic ar fi rezolvat toate aceste probleme care apar la votul din Diaspora. Secretarul general al Guvernului, Toni Greblă, fost judecător constituțional spune că reglementarea distinctă pentru cetățenii români din străinătate este o chestiune de oportunitate. „Nu există suficiente secții de votare și nici nu se pot face așa cum prevede legea valabilă în țară. De exemplu, în Australia au fost 3 secții de votare și unii au fost nevoiți să meargă 700 de kilometri să voteze. În țară este obligatoriu o anumită distanță, dar în străinătate nu se poate. Este o situație atipică și s-au luat soluții în consecință”, a afirmat Toni Greblă pentru EvZ.

Neregulile din țară au fost ignorate

Senatorul PSD Șerban Nicolae, care are și el o inițiativă privind modificarea legii electorale, a spus că luni a lipsit la votul din plen deoarece el consideră legea neconstituțională. „Probleme nu au fost doar în străinătate, au fost și în țară și asta din cauza tabletei de verificare. Puteau fi 6 ștampile, 6 cabine, dacă oamenii se puneau în șir indian să fie verificați pe tabletă. Dacă cineva va avea interes să verifice va vedea că verificarea pe tablet a fost fix zero și că se putea vota multiplu. Eu am propus declarația pe propria răspundere. Cetățeanul să fie informat că dacă votează de mai multe ori este pasibil să fie judecat pentru infracțiunea de vot multiplu și fraudă, care înseamnă închisoare până la zece ani. Și dacă el este dispus să se sacrifice pentru un politician, e treaba lui”, a explicat senatorul. Acesta a mai spus că tratamentul este discriminatoriu.

Democrația costă, uneori inutil

Chiar și așa, este greu de crezut că președintele va ataca laCCR proiectul de lege, însă o poate face orice cetățean din țară care consideră că prevederile legii nu sunt doar discriminatorii, ci neconstituționale. În ceea ce privește cheltuielile legate de votul din Diaspora timp de 3 zile, surse politice ne-au spus că doar în Spania ajung la 5 milioane de euro și în total suma poate ajunge la 100 de milioane de euro. „Dar nu avem ce face, trebuie să mergem în vârful picioarelor să nu supărăm Diaspora”, a afirmat sursa EvZ.

Ieri, în comisia juridică a Camerei Deputaților, unde s-a dezbătut proiectul înainte de votul final de astăzi, a izbucnit un adevărat scandal. AEP a propus un amendament conform căruia sondajele exit-poll nu se mai pot da la ora 21:00, când se încheie scrutinul în România, ci după ora 24:00, când se încheie în Diaspora. Plenul Senatului, în calitate de primă Cameră sesizată, a adoptat luni, cu 75 de voturi „pentru” şi nouă abţineri, proiectul de lege pentru modificarea legilor electorale privind votul în Diaspora la alegerile prezidenţiale. Cei care s-au abținut au fost senatorii UDMR. „Prevederile propuse în prezenta inițiativă ar lăsa loc pentru abuzuri și pentru a influența procesul electoral. Nu contestăm nevoia de a modifica aceste legi în vederea garantării dreptului la vot pentru fiecare cetățean, dar modificarea, în forma propusă, conține prevederi discutabile, motiv pentru care nu putem susține acest proiect legislativ”, susține senatorul UDMR Cseke Attila.

Indemnizațiile membrilor birourilor electorale au fost majorate de la 100 la 150 de lei tot prin acest act normativ.

Unii sunt mai egali decât alții

Doi reputați avocați au comentat pentru EvZ situația:

Avocat Marian Nazat:Cred că este o discriminare evidentă între cetățenii României, cei din afara țării devenind supracetățeni. Cu toții suntem egali în fața legii. Deci și în fața urnelor trebuie să fim la fel de egali.

Avocat Sergiu Duță:Este neconstituțional. Dreptul la vot e fundamental. Este discriminatoriu, contra dispozițiilor constituționale. În alte state nici nu se votează în străinătate.