Arestarea unuia dintre cei mai infami criminali în serie din SUA a condus la reapariția unui interes științific în a cerceta legăturile dintre cei care comit astfel de crime. O statistică îngrijorătoare arată ce fel de locuri de muncă au aceștia.
Capturarea recentă a Criminalului din Statul de Aur („Golden State Killer”), cunoscut ca Violatorul din Zona de Est, Primul Hărțuitor al Nopții, Criminalul Nodului de Diamant sau Prădătorul Visaliei („East Area Rapist/Original Night Stalker/Diamond Knot Killer/Visalia Ransacker”) a redeschis o rană adâncă pentru poliția din SUA.
Una dintre întrebările care au tot apărut în SUA este „cum de a reușit un hoț, violator și criminal în serie să opereze în atâte jurisdicții simultan și, mai important, să facă anchetatorii să nu studieze ipoteza în care crimele aparent fără legătură ar putea fi conectate?”, scrie Live Science.
O altă întrebare este „cum de un polițist, ca Jospeh DeAngelo, inculpatul în cazul Golden State Killer din SUA, a fost capabil de a întreprinde crime cu atâta sadism și brutalitate, în cariera sa de om al legii?”, prezintă sursa citată.
În fapt, ocupațiile și crimele în serie au o legătură substanțială, scrie autorul cărții „Crimă în engleză simplă” („Crime in Plain English”), care arată clasamentul celor mai frecvente ocupații ale acestor oameni, în SUA.
Cele mai frecvente ocupații care necesită calificare:
-
Mașinist/montator de aeronave;
-
Cizmar sau persoană care se ocupă de raparații
-
Tapițer de automobile;
Cele mai frecvente ocupații care necesită semi-calificare:
-
Arborist/ silvicultor;
-
Șofer de tir;
-
Manager de depozit;
Cele mai frecvente ocupații care nu necesită calificare:
-
Muncitor necalificat;
-
Portar la hotel;
-
Angajat din benzinărie;
Cele mai frecvente locuri de muncă profesionale/guvernamentale pentru criminali în serie:
-
Polițist/gardian la o firmă de securitate;
-
Personal militar;
-
Oficial al bisericii;
Evident, nu toți oamenii care ocupă astfel de posturi sunt criminali în serie sau vor deveni astfel de răufăcători, dar autorul menționează că există anumite caracteristici ale acestor ocupații care îi atrag pe infractorii aceștia sângeroși.