Legătura lui Petre Neacșa, directorul din MT reținut de DNA, cu Felix Stroe, fost ministru al Transporturilor

petre neacsa, dna, nave, razvan cuc, ministerul transporturilor

Reîncepe zornăitul de cătușe la DNA. Pe 7 iulie, procurorii din cadrul DNA - Serviciul teritorial Constanța - au dispus reținerea pentru 24 de ore a inculpatului Neacșa Petre, director al Direcției economice din cadrul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii. Acuzația? Luare de mită.

Procurorii susțin că ARSVOM a cumpărat patru nave supra-evaluate cu circa 85.000.000 lei (fără TVA), iar Petre Neacșa ar fi primit 460.000 de lei de la unul dintre oamenii de afaceri, beneficiari ai contractelor de achiziție publică. În perioada septembrie 2020-mai 2021, directorul din Ministerul Transporturilor este acuzat că a primit banii respectivi pentru a asigura, prin intermediul Direcției pe care o conducea, fondurile necesare achiziționării respectivelor ambarcațiuni.

Despre Neacșa se știe că a fost mereu în preajma puternicilor zilei care l-au plasat în diverse poziții fie în Ministerul Transportului, fie în cel al Mediului pentru a-și bifa diverse interese de pe agenda personală prin acesta. Cel mai probabil, nu a făcut-o niciodată gratis, ca și în cazul achiziționării celor patru nave la suprapreț. De-a lungul timpului, Neacșa s-a bucurat de susținerea lui Sorin Grindeanu care, în februarie 2017, îl numea secretar general în cadrul MT.

Lanțul slăbiciunilor în cazul respectivei numiri a fost însă mult mai lung: Grindeanu, a primit la plic numirea lui Neacșa de la Răzvan Cuc, iar acesta a fost “sfătuit” de șeful său de cabinet, Bogdan Mândrescu și de fostul ministru al Transporturilor, Dan Costescu. Imediat după numire, Neacșa a și dispus schimbări cu dedicație la Tarom și la CFR Marfă.

Însă dintre cei toți menționați, cel mai important capăt al lanțului era Felix Stroe, fost ministru al Transporturilor în guvernarea Tudose.

Omul de legătură dintre Felix Stroe și Neacșa a fost Bogdan Mândrescu, buzoian ca și Stroe. Însăși promovarea lui Mândrescu a fost o răsplată pentru sprijinul pe care acesta l-a dat organizației PSD Buzău, filială condusă chiar de Marcel Ciolacu, președintele social-democraților. Iar prietenia Ciolacu-Stroe este și ea de notorietate.

În 2017, Mândrescu era și el numit de Guvernul Grindeanu, doar la 27 de ani, ditamai directorul general al Companiei Naţionale de Aeroporturi Bucureşti (de unde pleca cu scandal  după un an – nereguli găsite de Corpul de Control al premierului). Rapid a fost recuperat în Guvernul Dăncilă și pus director în Compania Naţională pentru Administrarea Porturilor Maritime, cu sprijinul baronului de Constanţa, Felix Stroe, după cum relata anul trecut presa centrală.

Ca de la ministru la fost ministru - Drulă vesus Stroe

Chiar dacă numele său e sinonim cu RAJA, principala afacere și sursă de bani pentru Felix Stroe  este Şantierul Naval Midia Năvodari, pe care-l deține împreună cu Ion Dumitrache. Felix Stroe fiind mai mereu ocupat cu RAJA în ultimii 17 ani,  în Portul Midia a rămas la butoane  Dumitrache. De cele politice, s-a ocupat mereu Stroe care a avut mereu grijă să aibă oameni în poziții cheie mai în ales în instituțiile subordonate Ministerului Transporturilor – ARSVOM, CNAPMC, Autoritatea Navală Română (inclusiv la Căpitănia Portului Midia) sau DSVSA Constanţa.

La ARSVOM, Stroe a mai tras sfori și prin mâna unui alt fost ministru al transporturilor, Dan Șova. Nu direct pentru interesele sale de business, ci pentru un alt membru al ecosistemului infracțional de la Constanța din jurul tandemului Radu Mazăre-Nicușor Constantinescu, ambii aflați în închisoare acum. Este vorba de Dorin Ivașcu, cel a cărui firmă RAS Tuzla primea în martie 2014 prin atribuire directă un contract de 50 de milioane de euro de asigurare a activității de căutare și salvare a vieții omenești pe mare și intervenții în caz de poluare (serviciu SAR) printr-o hotărâre a ARSVOM.

Revenind în 2021, ministrul actual al Transporturilor, Cătălin Drulă a luat o decizie radicală în cazul ARSVOM – desființarea. Mai mult, a anunțat un desant al Corpului de Control în mai toate instituțiile din domeniul naval. “E un proces amplu de numire a profesioniștilor, de organizare de proceduri pentru mandate stabile pe patru ani ca să nu mai stea la mâna politicului”, a mai spus ministrul Drulă, duminica trecută, chiar de ziua Americii. Anunț care probabil l-a făcut să tresară pe “Dan” Felix Stroe.