Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România anunţă participanţii la trafic că circulaţia rutieră pe bretelele nodului rutier Turda care fac legătura între autostrada A3 (Gilău - Câmpia Turzii) și DN 1 (Turda -Alba Iulia), se va închide în perioada 17.09.2016, ora 20:00 - 18.09.2016, ora 08.00.
Restricţia de circulaţie se impune din cauza executării lucrărilor de montare a grinzilor prefabricate aferente pasajului de pe breteaua 2 a autostrăzii Sebeș-Turda care supratraversează bretelele nodului Turda, a mai comunicat CNADNR.
Potrivit Companiei de Autostrăzi, traficul rutier se va desfășura pe următoarele rute alternative: pentru relația Turda - Gilău și retur, circulația va fi deviată pe DN 1; pentru relația Turda - Câmpia Turzii și retur, circulația va fi deviată pe DN 1, Turda - DN 15 - Câmpia Turzii; pentru relația Gilău - Câmpia Turzii și retur, circulația se poate desfășura pe A3.
De asemenea, în perioada 19.09.2016, ora 20:00 - 20.09.2016, ora 08.00 circulaţia rutieră pe autostrada A3, între nodul rutier Turda şi nodul rutier Câmpia Turzii, va fi închisă. Restricţia de circulaţie se impune din cauza executării lucrărilor de montare a grinzilor prefabricate aferente pasajului de pe breteaua 1 a autostrăzii Sebeș - Turda care supratraversează autostrada A3 în zona km. 8+350.
Traficul rutier în perioada menţionată se va desfăşura pe DN 1, Turda- Nod A3, Turda - A3, Gilău și pe DN 15, Turda - Câmpia Turzii.