Până la începutul lunii februarie, copiii pot învăţa să schieze de la celebrul alpinist Coco Galescu. Seriile durează câte o săptămână, iar tariful este de 690 de lei.
Copiii din Banat pot învăţa iarna aceasta să schieze, pe Muntele Mic din Caraş-Severin, chiar de la alpinistul Cornel "Coco" Galescu, care a urcat pe Everest.
Astfel, sezonul de iarnă a debutat deja cu o tabără organizată de Coco Galescu şi Răzvan Ioaniţescu, ajutaţi de alţi membri ai Clubului Montan Caransebeş. Prima serie a început pe 18 decembrie şi se încheie înainte de Crăciun, iar alte două serii vor fi organizate între 3 şi 9 ianuarie şi între 29 ianuarie şi 4 februarie.
Daruri de la Moş Crăciun
Primii 40 de puşti învaţă deja de la Coco cum să se urce pe schiuri, cum să reziste în zăpadă şi cum să iubească natura. "Copiii sunt împărţiţi în patru grupe de schiori: începători mici şi începători mari, avansaţi mici şi avansaţi mari. De fiecare grupă în parte se ocupă câte un monitor, iar la final se va organiza un concurs - test de absolvire a şcolii de schi", explică alpinistul Coco Galescu.
Prima serie a taberei se va încheia cu un program special de Crăciun, în cadrul căruia Moş Crăciun le va aduce celor mici daruri şi diplome. "Mă simt extraordinar printre aceşti copii şi mai ales mă bucur să văd că îşi doresc să cunoască arta schiatului şi frumuseţea muntelui", adaugă alpinistul.
100 de lei pentru echipament
În tabăra de la Muntele Mic, participanţii au vârste cuprinse între 7 şi 15 ani, iar unii au venit tocmai din Bucureşti. Pentru fiecare, părinţii trebuie să plătească 690 de lei, sumă în care sunt incluse transportul, cazarea şi masa.
Micuţii care nu au echipament de schi pot închiria unul. Organizatorii taberei au negociat un tarif preferenţial de închiriere, astfel încât părinţii plătesc 100 de lei pentru închirierea unui echipament complet pentru întreaga durată a taberei. În mod normal, un set de schiuri cu clăpari şi beţe se închiriază în staţiune contra sumei de 30 de lei pe zi.
"Îi învăţăm să viseze frumos", povesteşte alpinistul Coco Galescu. Fiecare zi începe cu 15 minute de înviorare în zăpadă, dimineaţa la ora 8.30, şi cuprinde două sesiuni de ieşit cu schiurile, înainte de masa de prânz şi după, până la lăsarea serii. "Nu prea mai au timp de jocuri electronice sau telefoane mobile", mai spune alpinistul.
În fiecare seară, după program şi cină, copiii vizionează filme despre competiţii sportive pe munte sau despre alpinişti celebri. "Ce e foarte frumos e cum se împrietenesc ei în tabere. În fiecare an, vin tot mai mulţi cu prietenii", conchide Coco Galescu.
Un palmares de recorduri
Recordman naţional în materie de alpinism extrem, Coco Galescu este unul dintre cei mai experimentaţi alpinişti români.
Atunci când nu pleacă în vreo expediţie de alpinism, Galescu este fie teambuilder pentru oamenii de afaceri, fie antrenor de schi pentru copiii pe care, la Muntele Mic, îi învaţă să se împrietenească cu înălţimile.
Activitatea sa de alpinist cuprinde, printre altele, participarea în 2003 la prima expediţie integral românească pe Everest, când Galescu a reuşit să ajungă la 8.000 de metri altitudine, în ciuda faptului că avea două coaste rupte. Iar în 2007, după un parcurs de nouă zile pe schiuri, a atins Polul Nord, în premieră pentru România.