Izolarea socială are drept scop prevenirea răspândirii bolii și salvarea vieții oamenilor. Însă efectele sale sunt catastrofale pe termen mediu și lung.

Un editorial al economistului Olivier Babeau pentru Le Figaro despre situația din Franța, care se aplică însă perfect și României.

Pyrrhus I-ul, regele Epirului, a obținut împotriva romanilor, în secolul al III-lea î.Hr., o serie de victorii care l-au costat atâția oameni încât au fost echivalente cu niște înfrângeri.

Nu suntem și noi oare pe cale să obținem o asemenea victorie paradoxală împotriva coronavirusului? Este posibil.

O decizie politică și un tratament medical au în comun faptul că înseamnă întotdeauna o evaluare a costurilor și beneficiilor.

La un moment dat, responsabilii noștri politici vor trebui să decidă când beneficiile măsurilor luate vor deveni mai mici decât nocivitatea pe care o prezintă.

Într-un editorial din Le Monde, fostul director general din Ministerul francez al Sănătății, William Daub, consideră că „intrăm într-o perioadă în care izolarea va avea mai multe inconveniente (economice, psihologice, familiale) decât beneficii”.

Se știe că alte afecțiuni medicale, care nu au avut nici un motiv să dispară pe perioada acestei crize, au parte de tratamente mai puțin potrivite, parțial dintr-un fel de autocenzură a pacienților.

De asemenea, psihologii arată că sunt de temut depresiile care urmează grelei încercări a izolării.

Dar nu este totul. Uriașa catastrofă economică care se anunță va avea repercusiuni dezastruoase asupra societății. Chiar dacă planul de ajutor ar fi la înălțimea situației, nu va fi suficient pentru a evita falimentele și creșterea șomajului.

Restrângerea previzibilă a activității va avea un efect de sărăcire care va afecta mai întâi categoriile modeste, micii comercianți și meșteșugari, care oricum nu făceau parte dintre „insiderii” pieței muncii.

La fel, și copiii din familiile modeste sunt mai afectați de închiderea școlilor: ei nu au șansa să aibă părinți atenți și disponibili să îi supravegheze, și nu au nici capacitatea de a urma singuri tele-școala.

„Cu orice preț”, a spus președintele țării. Evident, este adevărat, dacă vorbim doar despre bani. Dar costul izolării actuale face pagube și în viețile oamenilor, pagube imposibil de cuantificat, dar care pot fi considerabile dacă ne afundăm într-o criză economică de lungă durată.

Știm că este iluzoriu să ne imaginăm că virusul va dispărea din viețile noastre într-un an sau doi. Probabil că nu trebuie să ne așteptăm la un vaccin înainte de 12 luni, în cel mai bun caz, iar tratamentele eficiente rămân încă o necunoscută.

În lipsa surprizelor plăcute, pe care nu ar fi rezonabil să contăm, speranțele noastre se leagă de atingerea imunității colective, dar aceasta ar însemna ca aproximativ 60% din populație să fie afectată, ceea ce va dura.

O lună și jumătate de izolare ar fi un șoc uriaș.

Trei luni ar duce la o mare ruină.

Șase luni ar pune la pământ toate instituțiile noastre, aruncându-ne într-un haos politic (când puterea este la pământ, nu știi niciodată cine o ridică...)

Atunci, ce este de făcut? Trebuie să punem Franța din nou la lucru și să relansăm cât mai repede consumul. Alte țări, ca Austria, au apucat-o deja pe această cale.

Spania a anunțat că izolarea trebuie relaxată pentru a permite anumitor sectoare, precum construcțiile, să repornească.

Trebuie să transformăm economia noastră pentru a-i permite să funcționeze, protejându-i în același timp pe oameni.

Urgența absolută astăzi este conceperea unor noi norme de muncă, de condiții de igienă, de distanță socială, care să permită această repornire evitând noi vârfuri de contagiune.

Aceasta implică, bineînțeles, măști pentru toți, teste masive și tehnici de depistare a infecțiilor, dar și regândirea modului în care transporturile noastre funcționează și în care întreprinderile muncesc.

Restaurantele, acolo unde este posibil, ar putea redeschide păstrând distanțe corespunzătoare între clienți și respectând noile norme sanitare.

De ce să nu ne imaginăm că și sălile de spectacole ar putea să-și reia activitatea, reducând drastic numărul de spectatori?

Noile reglementări trebuie să fie suple, validate de comisii științifice, și puse foarte rapid în practică.

Nu este vorba aici doar de politică sau de economie, ci trebuie ținut cont de costurile umane directe și indirecte ale unei izolări prelungite prea mult.

„Dacă mai obținem încă o victorie în fața romanilor suntem pierduți”, ar fi zis regele Pyrrhus.

Este esențial ca victoria pe care o vom obține pe câmpul de luptă împotriva epidemiei să nu ne lase cu o țară în ruine.