Lecţia de stil: Andreea Raicu vă face ordine în şifonier

Vedeta TV lansează azi primul DVD din România în care sunt prezentate, pas cu pas, lecţii despre "cum ne îmbrăcăm corect" în funcţie de ocazie, de momentul zilei şi, mai ales, de buget.

Andreea Raicu este una dintre cele mai longevive vedete de televiziune din România post-revoluţionară. Cariera ei pe micul ecran este aproape de aceeaşi vârstă cu Pro TV-ul, unde, în urmă cu aproximativ 14 ani, a debutat cu o emisiune de modă, alături de exotica Fernandes.

Contrar tuturor predicţiilor pesimiste care spuneau despre ea că este doar o frumuseţe sezonieră, asemenea multor altora, Andreea a rezistat pe micile ecrane, iar după doi ani de Pro, este şi acum fidelă postului Prima TV.

În paralel, Andreea, care la 18 ani a fost desemnată, în cadrul Elite Model Look, cel mai frumos model al României, a rămas la fel de activă în lumea modei şi a devenit un fashion icon al generaţiei sale. Astăzi, ea lansează primul breviar de stil în imagini, bazat pe experienţele proprii, în cadrul unei campanii a bunului-gust.

EVZ: Ai lansat primul DVD din România în care le înveţi pe tinerele şi mai puţin tinerele doamne să se îmbrace. Ce este mai important: să te îmbraci corect sau să te îmbraci după tendinţe? Andreea Raicu: Aşa cum spunea şi Coco Chanel - "moda trece, stilul rămâne". Este foarte important să reuşeşti să-ţi găseşti stilul şi să încerci să-ţi construieşti o garderobă în jurul stilului tău. Am văzut de foarte multe ori persoane care, din dorinţa de a respecta tendinţele vestimentare din sezonul respectiv, au făcut greşeli foarte mari. E important ca atunci când ne alegem haine să ne simţim bine în ele.

Ce consideri că nu ar trebui să lipsească sub nicio formă din garderoba unei femei? Unul dintre capitolele mari din acest DVD, pe care l-am realizat împreună cu Roxana Voloşeniuc, redactorul-şef al revistei "Elle", este dedicat acestui subiect. Arătăm care sunt cele zece elemente importante care trebuie să se regăsească în garderobă fiecărei femei. Cert este că, în categoria "must have" se înscriu fusta conică neagră, cămaşa albă, jeanşii şi tricoul.

Un deceniu alături de Irina Schrotter

Ce rol a avut colaborarea cu Irina Schrotter pentru dezvoltarea ta ca designer şi ca stilist? Orice experienţă din viaţa noastră ne ajută să evoluăm. Mama şi bunica mea mi-au vorbit mereu despre cât de important este să ai grijă de tine şi de felul în care arăţi sau te îmbraci, iar de-a lungul vieţii, toate experienţele pe care le-am trăit m-au consolidat în această direcţie.

Anul acesta s-au împlinit 20 de ani de la lansarea brandului Irina Schrotter. Incredibil de mult! Dacă stau bine să mă gândesc, numai zece sunt de când prezint eu pentru Irina. Câte amintiri, câte momente frumoase… Luni seară a avut loc prezentarea ultimei colecţii semnate Irina Schrotter. Feminitate, senzualitate şi… 2.000 de orhidee… (Andreea a fost, şi de această dată, "mireasa" colecţiei - n.r.).

Accesorii şi haine de firmă sau decent şi cu gust? Cred că este importantă calitatea lucrurilor pe care le purtăm şi nu numele brandurilor. Este o greşeală să-ţi cumperi haine semnate de mari creatori, aşa doar de dragul de a epata. Este important să te simţi bine în hainele pe care le porţi, iar acestea trebuie să te reprezinte.

Simple reguli de stil

Garderoba trebuie reînnoită la fiecare sezon? Care este secretul lui "a fi la modă"? Cu ajutorul acestui DVD îţi spunem care sunt obiectele pe care trebuie să le ai tot timpul în garderobă şi care nu se demodează niciodată, la care poţi adaugă în fiecare sezon alte piese care ţi se potrivesc.

În afară de educaţie vestimentară, la televizor eşti profesoară de bune maniere. Cât de greu e să educi nişte persoane care par, în unele cazuri, fără speranţă? Cred că fiecare are dreptul la o şansă, iar misiunea mea este să le împărtăşesc elevelor din lucrurile pe care le-am acumulat de-a lungul timpului.

Ultimul tău proiect este un material video care conţine lecţii de stil. Cum a apărut acesta? Motto-ul acestui DVD este "stilul nu are legătură cu posibilităţile financiare". Pentru că orice femeie poate să aibă stil, atâta vreme cât respectă nişte reguli simple, care sunt perfect ilustrate şi teoretizate aici. E foarte important să nu uităm că moda este mereu în schimbare, tendinţele vin şi pleacă, dar stilul este etern.

"Andreea & Roxana Stylepedia" este platforma prin care noi, eu, împreună cu Roxana Voloşeniuc, ne propunem să lansăm o campanie a bunului- gust, care să se adreseze tuturor femeilor, indiferent de vârstă sau posibilităţile lor financiare.

Codul bunelor ţinute este primul DVD din această serie în care explicăm care sunt elementele necesare unei garderobe şi cum trebuie ele combinate cu accesoriile în aşa fel încât să obţineţi cât mai multe ţinute. Vorbim despre dresscoduri şi cum trebuie respectate acestea. Dar, mai ales, încercăm să împărtăşim din experienţa noastră acumulată în timp în acest domeniu din dorinţa de a ajuta cât mai multe doamne şi domnişoare să aibă o viaţă cât mai simplă din acest punct de vedere. Au fost patru zile foarte lungi de filmări, dar perioada de preproducţie a fost cea care a durat mai mult.

Am realizat peste 130 de ţinute, iar locul în care s-a întâmplat acest lucru a fost chiar la mine acasă, despre care este foarte greu să-ţi imaginezi cum arăta - pur şi simplu s-a transformat într-un imens şifonier cu sute de haine peste tot, cu accesorii şi zeci de perechi de pantofi.

PROFIL

Stil de vedetă

Cei 15 ani în care a acumulat experienţă în lumea modei, colaborarea de un deceniu cu Irina Schrotter, s-au materializat pentru Andreea Raicu în două colecţii care îi poartă semnătura.

În urmă cu doi ani, vedeta de televiziune lansa Tssshirt by Andreea Raicu, o linie de tricouri de diferite culori pe care erau imprimate diverse mesaje. Colecţia vestimentară a fost disponibilă on-line şi în magazinele Irina Schrotter din Bucureşti, Iaşi Timişoara şi Neptun.

Anul acesta a urmat a doua colecţie Andreea Raicu, realizată în colaborare cu Irina Schrotter. Ca şi cea precedentă, a doua colecţie, "Buy Me", a fost gândită pentru fetele şi femeile care au îndrăzneala de a purta tricouri chiar şi la un eveniment de gală. Deşi şi-a petrecut aproape jumătate din viaţă alături de creatori de modă cu prestigiu în România - a defilat pentru Doina Levintza, Răzvan Ciobanu şi Irina Schrotter -, Andreea mărturiseşte că primii paşi în stil şi bun-gust i-a deprins de la familie.

Timpul i-a şlefuit experienţa, aşa că ea a fost considerată atât una dintre cele mai sexy vedete de televiziune, cât şi un model de stil pentru adolescente. Acum, Andreea Raicu este profesoară la "Şcoala de bune maniere", noua ei emisiune de la Prima TV, un "experiment social" sub forma unei emisiuni de divertisment.