Oamenii de ştiinţă de la şcoala de Biomedicină a Universităţii Federale din Orientul Îndepărtat, Universitatea din Lausanne (UNIL), împreuna cu Spitalul Universitar din Geneva, au descoperit că antibioticul Clofazimine - un leac pentru lepră - poate fi folosit în tratamentul cancerului de sân.
Un antibiotic foarte vechi, cu capacități neașteptate
Clofazimina este un medicament sintetic derivat din compuși pe bază de lichen. Acesta a fost inițial sintetizat pentru tratamentul tuberculozei, dar ulterior a fost aprobat pentru tratamentul leprei. Medicamentul anti-cancer a fost descoperit la mijlocul anilor 1990, dar munca nu a continuat.
Acum, oamenii de ştiinţă au sugerat utilizarea acestuia în timpul chimioterapiei
În studiul arată că clofazimina în cazul cancerului de sân ajuta la oprirea creşerii celulelor tumorale în corpul şoarecilor. Şeful de laborator al Școlii de Biomedicină, Vladimir Katanaev, și-a exprimat speranța că acest lucru va iniția studii clinice intense ale medicamentului. Potrivit acestuia, combinarea clofaziminei cu chimioterapia tradițională determină una dintre cele mai promițătoare căi de atac.
În plus, clofazimina este și mai eficientă atunci când este administrată în asociere cu doxorubicina, un medicament chimioterapeutic convențional. Alexey Koval, cercetător la CRTOH al UNIGE la Facultatea de Biologie și Medicină a UNIL și co-primul autor al acestui studiu, analizează aceste rezultate: "Clofazimina acționează ca un inhibitor al căii de semnalizare Wnt: celula bolnavă nu se mai divide, pe de alta parte, ucide celulele care au încetat să creasca, o combinatie de mare eficacitate!"
Următorul pas este acum de a efectua studii clinice care implică pacienți voluntari, mai întâi la Geneva, notează sciencedaily.