Lavinia Pîrva și Ștefan Bănică formează unul dintre cele mai reușite cupluri din showbiz-ul românesc. Aceștia trăiesc o frumoasă poveste de iubire, iar fericirea lor a atins cote maxime deoarece, aceștia urmează să devină părinți.
Lavinia Pîrva așteaptă cu nerăbdare rolul de mamă. Pe parcursul sarcinii, Lavinia a acumulat destul de multe kilograme
Conform celor mai recente magini obținute de către jurnaliștii de la Click, cu toate că Lavinia Pîrva încearcă se se descurce singură pe cât mai mult, posibil, kilogramele în plus o pun puțin în dificultate. Cu toate acestea, nu putem observa strălucirea, fericirea și frumusețea pe care rolul de viitoare mamăcă i le-a oferit.
Ștefan Bănică Jr. și Lavinia Pîrva au decis să se căsătorească în secret, într-un cadru intim. Cu toate acestea, informația s-a aflat rapid, la începutul toameni trecute. Nu au existat însă detalii despre nunta celor doi, tocmai pentru că evenimentul s-a petrecut departe de ochii curioşilor, în Bulgaria, scrie Cancan.
Surpriza a fost atât de bine pusă la punct încât nici prietenii apropiaţi nu au avut habar de nimic. Ei au fost chemaţi la un hotel din Balcic, sub un anume pretext. Li s-a spus că artistul îşi va sărbători ziua de naştere în avans, printr-o petrecere. Invitaţii au „muşcat” momeala, dar s-au trezit în faţa faptului împlinit, adică la nunta lui Ştefan cu Lavinia. Cu toate acestea, petrecerea a fost extreme de reușită.