Deși președinții celor două Camere ale Parlamentului, Vasile Blaga și Roberta Anastase, i-au trimis ieri o scrisoare în care îl rugau să-și amâne vizita după alegerile locale, președintele Parlamentului ungar, Laszlo Kover, este prezent, astăzi, în Ținutul Secuiesc la evenimentele PCM.
UPDATE 22.59: "Statul român are dreptul de a expulza orice cetățean al Uniunii Europene dacă consideră că acesta a încălcat legislația țării, lucru pe care eu cred însă că nu l-am făcut", a declarat președintele Parlamentului ungar, Kover Laszlo, la Târgu Mureș, informează HotNews. "Consider că acea expresie de comportament iresponsabil are mai mult o conotație politică și eu doresc să mă comport în mod corespunzător. Dar trebuie să admitem că tot ceea ce fac și spun nu trebuie să fie întotdeauna pe placul primului ministru Ponta. Asa sunt regulile politicii și, din considetenle diferențelor de mentalitate și valorice, nu trebuie să fim mereu de acord unii cu altii", a mai comentat acesta.
El a refuzat să mai răspundă la întrebările legate de înhumarea poetului Nyiro Jozsef și a cerut presei nu-i pună astfel de întrebări.
UPDATE 22.23: Președintele PNL, Crin Antonescu, a criticat tăcerea șefului statului în contextul vizitei și declarațiilor lui Kover Laszlo. "Președintele trebuia să spună ceva, mai ales după ce a avut o întâlnire cu Viktor Orban. Pe mine m-a surprins, mai mult decât întâlnirea, tăcerea", a comentat Antonescu la Realitatea TV. "În fond, Viktor Orban a venit sau trebuia să vină la București, la reuniunea celor nouă state, însă a mers la Palatul Cotroceni pentru a arăta, de fapt, ca el în România nu discută cu Victor Ponta, că el discută cu Traian Băsescu, fiindcă pentru el Traian Băsescu e șeful, după cum și Traian Băsescu crede".
Antonescu a mai spus că "Traian Băsescu (...) ar fi trebuit să declare ceva". "Președintele tace și, după părerea mea, rău face. Un înalt responsabil al statului român, în această privință chiar cel mai înalt responsabil al statului român, nu are cum să ignore ceea ce se petrece", a declarat liderul liberal.
UPDATE 16.36: Preşedintele Parlamentului ungar, Kover Laszlo, poate fi declarat "persona non grata" de către Ministerul român al Afacerilor Externe dacă atitudinea sa va depăşi limita legii şi principiul bunelor relaţii dintre România şi Ungaria, a declarat premierul Victor Ponta, conform mediafax.ro. "Dacă atitudinea sa va depăşi limita legii şi bunele relaţii între state, Guvernul nu va ezita să ia măsuri prin Ministerul de Externe", a spus acesta. Întrebat de jurnalişti dacă una dintre măsurile la care se referă este ca preşedintele Parlamentului ungar să fie declarat "persona non grata" în România, premierul a răspuns că ar putea fi luată şi o astfel de decizie. "Faptul că preşedintele Parlamentului unei ţări vecine cu România se implică atât de clar în campania electorală internă din România de partea unei forţe politice extremiste, o forţă politică cu care USL nu a avut şi nu va avea vreodată niciun fel de relaţii, mi se pare o situaţie anormală. Am salutat demersul preşedintelui Senatului şi preşedintei Camerei Deputaţilor, care nefăcând parte din USL au avut aceiaşi poziţie ca a Guvernului României. Dacă domnul Kover prin atitudinea sa, prin acţiunile sale va depăşi limita legii şi a bunelor relaţii guvernul nu va ezita să aplice măsurile decise de MAE. Sper ca domnia să respecte limitele legii şi ale bunului simţ, să se abţină de la declaraţii jignitoare la adresa României, declaraţii pe care le-a făcut săptămâna trecută", a mai spus Victor Ponta. UPDATE 15.00: Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, consideră că vizita lui Kover Laszlo în România nu putea fi împiedicată, dar că prezenţa sa este ”total inutilă”, pentru că nu face altceva decât să creeze o tensiune între cele două state.
”Eu cred că este o prezenţă total inutilă în această perioadă, fiindcă nu se va rezolva nimic şi nu va fi schimbat nimic din opţiunile electoratului. Noi ştim de foarte mult timp că dl. Kover este prietenul dlui. Szasz (Szasz Jeno, preşedintele PCM - n.r.). Acest lucru poate fi comunicat şi prin presă, nu trebuie să vii în România, dar dacă asta este dorinţa lui, asta este viaţa. Nu ne-a ajutat cu nimic şi nu ne va ajuta. Din păcate, există, din cauza dlui. Kover - şi vorbesc doar de persoana dlui. Kover - o tensiune în acest moment între România şi Ungaria, între Guvernul României şi oficialităţi, fiindcă vorbesc şi de cele două camere ale Parlamentului, ieri dl Blaga şi dna Anastase au dat şi un comunicat, au solicitat dlui Kover să amâne această vizită. Eu cred că tot noi vom rezolva şi vom detensiona această stare în perioada care urmează”, a declarat Kelemen Hunor la Satu Mare, citat de Agerpres. Liderul UDMR consideră că preşedintele parlamentului Ungariei nu a ajutat cu nimic comunitatea maghiară din Ardeal şi nici nu o va face. Întrebat de ce nu apelează şi UDMR la susţinerea vreunui candidat din Ungaria, după modelul PCM, Kelemen Hunor a replicat că uniunea poate câştiga prin candidaţii proprii. UPDATE 14.10. Vicepreședintele UDMR, Laszlo Borbely, a criticat prezența președintelui Parlamentului ungar în România, pe care a catalogat-o drept " o acțiune partizană care nu merită atenția UDMR". "Ceea ce vor domnii aceștia de la un partiduleț minuscul (n.r -PCM) este să se vorbească despre ei. Nu le faceți publicitate gratuită. Nu le faceți pe plac", a declarat Laszlo Borbely la B1 TV. El i-a reproșat lui Kover că nu respectă decizia guvernului ungar ca demnitarii de la Budapesta să nu se implice în campania electorală din România. "Nu câștigă nici statul ungar. Nu câștigă nici buna relație dintre România și Ungaria, Kover nu trebuie să uite că reprezintă Parlamentul Ungariei", a adăugat Borbely. UPDATE 14.05. " Nu este niciun temei legal ca să nu fiu prezent azi la dumneavoastră în ţară. În calitate de cetăţean al Uniunii Europene îmi este permis să fac vizite în orice ţară îmi doresc din cadrul UE şi sunt la dumneavoastră în ţară în calitatea mea de persoană fizică", a declarat Laszlo Kover, la sosirea pe aeroportul din Târgu Mureș. Acesta a susţinut că a venit la cererea prietenilor săi din Partidul Civic Maghiar, pentru a-i susţine în calitatea sa de preşedinte de onoare al PCM, iar în zilele următoare o să fie prezent în circa 50 de localităţi din Ţinutul Secuiesc unde PCM are candidaţi. Întrebat despre aacuzațiile aduse guvernului român cu privire la reînhumarea scriitorului Nyiro Jozsef, președintele Parlamentului ungar a spus că este în România cu o altă ocazie dar speră totuşi că legile în vigoare şi înţelegerile dintre cele două ţări vor permite să fie dus la bun sfârșit și acest "subiect". Întrebat despre locul în care se află rămăşiţele pământeşti ale scriitorului Nyiro Jozsef, Kover a precizat că acestea sunt la Budapesta şi că nu a făcut "barbar" Guvernul român, ci doar metodele la care a recurs. "Nu era vorba despre Guvernul României, ci despre nişte metode la care a recurs acest Guvern", a spus Kover, care a precizat că nu va prezenta scuze. "Nu (nu va prezenta scuze - n.r.). În primul rând să clarificăm, nu sunt aici pentru a discuta despre reînhumarea lui Nyiro Jozsef. Sunt ferm convins că după ce se vor termina alegerile administrative din România apele se vor linişti şi vom ajunge iarăşi la relaţiile pe care le-am avut, pe care le-am realizat cu fostul Guvern din România, şi lucrurile vor reveni la normal. Cel puţin eu aşa sper că aşa se va întâmpla", a susţinut Laszlo Kover UPDATE. 13.45. Președintele Parlamentului ungar, Laszlo Kover, a aterizat la Târgu Mureș. Într-o scrisoare de răspuns adresată preşedinţilor celor două Camere, Kover a declarat că va efectua o vizită neoficială în România, o ţară prietenă, ca persoană privată, ca politician, ca preşedinte de onoare al Partidului Civic Maghiar (PCM) şi nu în ultimul rând ca cetăţean european dar nu în calitate de demnitar public. Președintele parlamentului ungar a subliniat că, înaintea diferitelor alegeri, politicienii români au efectuat vizite similare în R.Moldova şi Spania pentru a susţine forţele politice româneşti locale în mod democratic. Kover şi-a exprimat speranţa că va putea dispersa îngrijorările politice şi a cerut părţii româneşti să îl informeze imediat dacă există vreun obstacol legal pentru vizita sa. În scrisoarea de ieri, Blaga şi Anastase l-au asigurat pe Kover că este binevenit, dar au declarat, de asemenea, că vor ca activităţile lui în România să rămână "în cadrul bine definit al relaţiilor bilaterale". Kover urmează să ajungă în Ţinutul Secuiesc în această după amiază, pentru a participa la un miting al PCM. Laszlo Kover a participat la evenimentele PCM din România şi între 24 şi 27 mai, inclusiv la comemorarea poetului maghiar Jozsef Nyiro, când a criticat refuzul autorităţilor române de a permite reînhumarea poetului, calificând atitudinea Guvernului român drept "neprietenoasă, necivilizată şi barbară". Ulterior, premierul Victor Ponta i-a cerut omologului său Viktor Orban să se distanţeze de declaraţiile lui Kover. Secretarul de presă al lui Orban i-a răspuns însă că Ungaria consideră cazul mai mult un act de reverenţă decât unul de natură politică. CITIȚI ȘI:
- Ponta nu se mai întâlnește cu premierul ungar, Viktor Orban. Acesta s-a văzut, în schimb, cu Traian Băsescu
- Reînhumarea poetului maghiar Nyiro Jozsef a fost anulată. Oficial al Ambasadei Ungariei, convocat la MAE
- Laszlo Kover: Cenușa poetului Nyiro Jozsef a fost introdusă ilegal în România
- Vasile Blaga: Vizita lui Kover Laszlo nu este binevenită