Laszlo Borbely: "Avem o problemă cu calitatea aerului"

Ministrul Mediului, Laszlo Borbely, a declarat astăzi că România are probleme în ceea ce priveşte calitatea aerului şi riscă demararea procedurii de infringement din partea Uniunii Europene dacă nu se iau măsuri, transmite Agerpres.

Declaraţiile acestuia vin în contextul în care un studiu dat publicităţii ieri indica faptul că în cinci ani au fost înregistrate 1.000 de morţi ce pot fi puse pe seama poluării aerului din Capitală. „Avem o problemă cu calitatea aerului, avem acele mari aglomerări, şi aici e total justificată îngrijorarea Uniunii Europene, pentru că n-am făcut centurile când trebuia, ca să iasă circulaţia, şi unele oraşe n-au aplicat acele planuri de reducere a poluării. De aceea e programul Rabla, ca să mai scoatem acele maşini vechi. Noi măsurăm calitatea aerului în marile aglomeraţii şi peste două săptămâni voi avea din nou o videoconferinţă de a atenţiona marile aglomerări, mai ales marile oraşe, să facă ceea ce le stă lor în putinţă, ce e responsabilitatea lor. E o parte responsabilitatea oraşelor, o parte, cum sunt centurile, ţine de responsabilitatea Ministerului Transporturilor şi a Guvernului”, a declarat Laszlo Borbely. Ministrul a mai precizat că există un plan de reducere a poluării şi de realizare a infrastructurii pe doi ani.