Sony va verifica laptopurile "încinse" VAIO TZ. Ultimul model din seria problematică lansat pe piaţa locală costă 8.500 de lei.
Corporaţia japoneză Sony a început voluntar un program internaţional de verificare şi revizie a laptopurilor VAIO TZ, inclusiv în România, după ce a fost identificată o problemă care poate genera supraîncălzirea şi chiar aprinderea computerelor. În urmă cu două zile, compania a luat decizia de a rechema circa 440.000 de laptopuri din seriile ultraportabile TZ, utilizate în întreaga lume.
Problema a fost identificată la partea de design - anumite circuite amplasate lângă zona în care intră cablul de alimentare se pot încălzi, deformând carcasa şi ecranul. Până acum, la nivel mondial, şapte persoane au suferit arsuri din cauza supraîncălzirii laptopurilor Sony VAIO TZ. După primele controale efectuate, în alte 189 de cazuri au fost confirmate probleme.
În România nu au fost încă înregistrate plângeri, ne-au comunicat reprezentanţii companiei. „Sony ini- ţiază în mod voluntar un program de desfăşurare a unei inspecţii, cu titlu gratuit, şi dacă este necesar, a unei revizii pentru a ne asigura că aceste unităţi întrunesc standardele noastre de calitate“, a anunţat ieri compania.
Sony Corporation nu a furnizat informaţii legate de costurile pe care le implică operaţiunea de rechemare.
La noi sunt verificate la cerere
În cazul în care vor apărea plângeri şi în România, la modelele de laptopuri din seriile TZ, compania va asigura repararea şi revizia acestora gratuit.
Programul este organizat de echipa de asistenţă VAIO a companiei, iar modelele nu trebuie returnate magazinului sau dealer-ului de la care au fost achiziţionate. Mai multe detalii pe site-ul http://support.vaio.sony.eu. În ţara noastră au fost lansate 3 game TZ: TZ11, TZ21 şi TZ31. Ultimul, TZ31, are un preţ de 8.500 de lei. Şi celelalte două, la momentul lansării, au avut preţuri similare cu acesta.
Sony are unele produse „fierbinţi“
Operaţiunea de rechemare de computere a Sony este una dintre cele mai mari din ultimii trei ani. În 2005, Dell a rechemat 4,1 milioane de baterii de laptopuri care se puteau supraîncălzi şi lua foc. Sony a mai avut probleme în trecut cu componentele de PC-uri produse, conform agenţiei Reuters. În 2006, Dell, Lenovo şi Toshiba au fost nevoite să cheme peste 8 milioane de baterii produse de Sony.
După aflarea veştii, acţiunile companiei au pierdut ieri cu peste 4% la Bursa din New York. De la începutul anului, acestea s-au depreciat cu peste 30%, ajungând la cea mai mică valoare a ultimilor trei ani.
ÎN ROMÂNIA
Vânzări bune în categoria premium
Sony, producătorul brandului de laptopuri „high-end“ (cu performanţe ridicate) VAIO, are ca obiectiv în România vânzarea a 7.000 de unităţi şi o cotă de piaţă de 5% pe acest segment pentru anul financiar curent, care se va încheia pe 31 martie 2009. În anul financiar anterior, compania a vândut 3.800 de notebookuri, într-o piaţă estimată de firma de cercetare Gartner la circa 297.000 de unităţi. Ultimele modele lansate de Sony în ţara noastră sunt două laptopuri din seria FW, proiectată pentru divertisment, şi unul din seria Z, destinată segmentului de afaceri. Cei mai importanţi producători de laptopuri de pe piaţa autohtonă sunt Dell, Fujitsu Siemens, HP şi Acer.