Lapte de capră pentru cei ce au intoleranță la lactoză

Nu puţini sunt cei care au intoleranţă la lactoză, iar cei ce suferă de această afecţiune nu pot consuma lapte normal.

Pe piaţa românească există lapte de capră delactozat în proporţie de 99%, produs de Elcomex Agroindustrial. „Laptele de capră este ingredientul esențial pentru obținerea produselor lactate – brânzeturi, iaurturi, specialități - de cea mai bună calitate, sănătoase și perfect asimilabile de cea mai mare parte a populației. Întrucât există persoane care au intoleranță la lactoză, Elcomex Agroindustrial a experimentat și a reușit reducerea aproape completă a lactozei din laptele de capră. Studiile arată că în România 19% din populație acuză simptome provocate de intoleranța la lactoza din lapte”, spun reprezentanţii companiei din Constanţa, care fabrică produse delactozate precum Zana şi LactIQ.

După ce consumă lapte normal, persoanele care au intoleranță la lactoză prezintă disconfort abdominal, durere abdominală, balonare, diaree, senzaţie de stomac plin, zgomote hidro-aerice la nivelul intestinului.

Organismul nu poate digera lactoză deoarece nu are suficientă lactază (enzimă ce ajută la digestia lactozei).