LAPOVIŢA şi NINSOAREA revin în România. Detalii despre ZONELE AFECTATE de vremea rea

În zilele următoare, vremea rece va afecta România.

Frigul va fi resimţit mai ales în est şi sud-est. Lapoviţa şi ninsoarea vor fi prezente în nord şi centru, iar în restul ţării vor fi mai ales ploi, conform Digi24.ro.

În noapte de sâmbătă spre duminică va ploua izolat, mai ales în Lunca Dunării, iar la munte, în zone restrânse, vor fi ninsori şi lapoviţă.

Vântul se va intensifica spre dimineaţă în regiunile sudice, iar temperaturile minime vor fi cuprinse între minus 2 şi 6 grade Celsius.

Duminică, va fi mai cald în regiunile intracarpatice, dar în estul, sudul şi sud-vestul ţării vremea se va menţine mohorâtă.

Va ploua pe spaţii mici, iar în Lunca Dunării se vor strânge cantităţi însemnate de apă. Vântul va avea vitezele cele mai mari în sudul şi în estul teritoriului, iar temperaturile maxime se vor încadra între 6 şi 15 grade Celsius.

În ceea ce priveşte zilele următoare, vremea va deveni rece, mai ales în est şi sud-est. Luni sunt anunţate precipitaţii mixte în Moldova şi ploi în sud şi sud-est, iar marţi lapoviţa şi ninsorile vor apărea la deal, în nord şi centru.

Vremea se mai îndreaptă miercuri în regiunile intracarpatice, dar în celelalte zone pot apărea precipitaţii slabe.

În Bucureşti, vântul va sufla cu putere spre sfârşitul nopţii, iar temperatura minima se va situa în jurul valorii de 4 grade. Duminică, va ploua slab, iar termometrele vor indica temperaturi de 9 - 10 grade Celsius. Săptămâna începe în Capitală cu vreme mohorâtă, iar temperaturile vor fi mai scăzute decât cele normale, şi se vor situa în jurul valorii de 7 grade în timpul zilei, iar noaptea vor coborî sub pragul îngheţului.