În timp ce pacienții români au rămas, în doar ultimii 3 ani, fără peste 2.000 de medicamente și, odată cu ele, le-au scăzut și șansele de a se vindeca sau de a trăi, ministrul Sănătății e pornit să ia măsuri care să stopeze exportul paralel prin care dispar peste hotare tratamentele necesare românilor. Numai că, el caută soluții la nivel european, în loc să se uite în propria curte, acolo unde se pot lua mult mai ușor măsuri care să rezolve rapid criza de medicamente
Ministrul Sănătății, Florian Bodog (foto), a anunțat, ieri, într-un comunicat, că a cerut „convocarea de urgență a Consiliului de Miniștri ai Sănătății (ai UE, n.r.) pentru a identifica și aplica soluțiile care să conducă la eliminarea exportului paralel de medicamente”. Din start, e de neînțeles de ce e nevoie să cauți la nivel european soluții, în care ca să schimbi orice fel de reguli la acest nivel, presupune negocieri și dezbateri, care pot dura ani buni. De ce nu caută statul în România soluții pentru rezolvarea crizei de medicamente?
Legi care nu se aplică cum trebuie
În primul rând, ar trebui să aplice ad-literam reglementările pe care tot el le-a dat local exportului intracomunitar. Adică, teroretic, din România, niciun medicament nu poate fi exportat decât dacă stocurile sunt suficiente pentru a acoperi nevoile pacienților noștri, după cum spune Ordinul de Ministru al Sănătății (OMS) nr.269 din 14 martie 2017. Până acum nu a fost anunțată vreo amendă dată vreunui distribuitor/ producător care să nu fi respectat această regulă. Apoi, ar trebui verificat și dacă societățile care fac comerț intracomunitar raportează zilnic și real stocurile de medicamente pe care le au, așa cum spune OMS 1345/2017. Nici aici nu s-a anunțat oficial că s-ar fi dat vreo amendă.
Nu în ultimul rând, dacă se dorea oprirea, în România, a comerțului intracomunitar de medicamente, Parlamentul n-ar fi trebuit să aprobe modificarea Legii nr. 266/2008 (promulgată de președintele Iohannis), care mărește plaja celor care pot face astfel de afaceri dând dreptul farmaciilor să facă export.
Iar dacă aceste reguli sunt aplicate cu strictețe, cum susțin autoritățile, atunci de ce pe programul de boli transmisibile s-a exportat 34% din cantitățile de medicamente destinate pacienților români, la oncologie 48%, pe programul de boli rare 64%, pe programul de transplant 35%, pe programul de boli endocrine 37%, după cum arată datele prezentate, în mai, la Forumul Național al Asociațiilor de Pacienți? Și de ce, potrivit euractiv.ro, România exporta (în 2014) o cincime din piața ei de medicamente, printre marii beneficiari numărându-se Danemarca, Suedia și Germania, țări în care peste 20% din piața de profil provine din alte state?
Cum susține statul o afacere care nu e profi tabilă pentru pacienți
Exportul paralel este o afacere profitabilă, favorizată de deciziile guvernelor de după 2009. Acestea, indiferent de culoarea politică, au dus o politică populistă, extrem de păguboasă pentru pacienți. Practic, au adoptat decizii care „sună bine” pentru pacienți, dar în realitate fac să nu mai fie avantajos pentru producători să vândă pe piața din România! Seria de măsuri belicoase a început cu decizia (din 2009, cu aplicare ad-literam din 2015) de a impune micșorarea prețurilor tuturor medicamentelor vândute în țara noastră – vezi-Doamne, pentru a crește accesul pacienților la tratamente – și a culminat cu cea de supraimpozitare a producătorilor, ca să aibă mai mulți bani, culmea, tot pentru medicamente. Pentru pacienți, însă, rezultatul acestor măsuri n-a fost cel scontat, dat fiind faptul că peste 2.000 de medicamente au dispărut de pe piață în ultimii 3 ani!
Măsurile populiste care lasă românii fără medicamente
Prin OMS nr. 75 din februarie 2009, reactualizat în 2015, producătorii de medicamente au fost obligați să aibă, în România, prețul cel mai mic din grupul de referință compus din 12 state ale Uniunii Europene, din care fac parte Bulgaria, Cehia, Ungaria, Slovacia, Lituania, Polonia, Germania, Italia etc. Teoretic, măsura ar fi trebuit să avantajeze pacientul român, care să poată cumpăra ieftin medicamente.
De ce să vândă dacă n-au profit?
Dar, dacă producătorul acceptă să vândă în România la cel mai mic preț, țara noastră făcând parte din grupul de referință, poate fi forțat să-l vândă și-n Germania, spre exemplu, la același preț, ceea ce nu e avantajos pentru el. Deci, ce face producătorul? Simplu! Retrage medicamentul din România! Apoi, faptul că la noi medicamentele au prețurile cele mai mici încurajează, în fapt, exportul paralel. Comercianții de ce să nu cumpere un medicament oncologic, să zicem, cu 4.500 de euro din România ca să-l vândă apoi cu 7.000 de euro în Germania? E legal, chiar dacă e imoral.
„Politica „medicamente ieftine pentru români” și-a dovedit, în decursul anilor, falimentul. (...) Considerăm că măsuri cum ar fi negocierea reală a preţului, cuplată cu acte normative clare care să limiteze exportul paralel ar fi singurele care pot ameliora această criză”, arăta, recent, dr. Bogdan Tănase, preşedintele Alianţei Medicilor pentru Modernizarea Sistemului Medical.
Impozite prea mari pentru producători
Peste prețul mic impus vine supraimpozitarea. Fabricile de medicamente sunt obligate să achite, standard, un impozit pe profit de 16%. Pe lângă acesta, însă, de 8 ani încoace, plătesc și taxa clawback. În esență, aceasta impune producătorilor (nu distribuitorilor și nici farmaciilor) să returneze statului o parte din profitul realizat în urma vânzărilor de medicamente compensate. Numai că, în România, taxa aceasta, care nu are o valoare fixă și este calculată după niște formule complicate știute doar la Ministerul de Finanțe, se percepe pe prețul medicamentului vândut în farmacie, nu pe cel de la ușa fabricii, la care îl vinde producătorul. Acesta plătește, așadar, taxă și în contul adaosului pus de distribuitor și al celui pus de farmacie.
Or, în aceste condiții, în mod special la medicamentele foarte ieftine (cele sub 25 de lei), taxa de clawback impusă producătorului poate fi chiar mai mare decât prețul la care el a vândut medicamentul. Adunată cu impozitul pe profit, „această dublă impunere fiscală, care a trecut în anumite trimestre de 40%, este discriminatoare și împovă- rătoare pentru agenții industriali (...) existând pierderi care trec de 10%” a declarat Dragoș Damian, director executiv al Patronatului Producătorilor Industriali de Medicamente din România.
Rezultatul e că multe medicamente compensate, la care pacientul ar trebuie să aibă acces gratuit, nu mai ajung în farmacii, pentru că e mai rentabil pentru producători să-l vândă direct celor care-l exportă, decât să-l dea statului român.