Un nou investitor vine în Republica Moldova. Este vorba despre lanțul hotelier „Hilton”, care prognozează o investiție inițială de 5 milioane de euro. Anunțul a fost făcut joi de vicepremierul Dumitru Alaiba, ministru al Dezvoltării Economice și Digitalizării.
Deschiderea hotelului este preconizată pentru anul 2026
„Vești bune de dimineață: Republica Moldova atrage un nou investitor. Este vorba de lanțul hotelier „Hilton”! Investiția inițială este de 5 milioane de euro, care în următorii ani poate ajunge la 10-12 milioane”, a specificat Dumitru Alaiba.
Agenția de Investiții a comunicat că brandul internațional Hilton își va face debutul pe piața hotelieră din Republica Moldova, deschizând ușile primului lor hotel la Chișinău.
„Proiectul brandului Hilton Garden Inn va fi realizat printr-un proces amplu de reconstrucție a clădirii istorice a Hotelului Dacia, localizat în centrul istoric al capitalei. Transformarea clădirii va presupune extinderea și modernizarea acesteia, conform standardelor Hilton, oferind oaspeților condiții premium. Deschiderea ușilor hotelului nou este preconizată pentru anul 2026”, a menționat Agenția de Investiții.
Astfel, acesta va marca un pas important în fortificarea industriei HORECA din țară, oferind turiștilor încă o alternativă de condiții de nivel internațional.
În prezent, Hotelul Dacia deja angajează zeci de persoane, iar integrarea în lanțul Hilton va aduce oportunități de dezvoltare profesională și o extindere a personalului.
„Oamenii de afaceri au nevoie de rezultate concrete”
Dumitru Alaiba a afirmat că învestitorii aleg să vină într-o anumită țară atunci când contextul economic este favorabil.
„În ultima perioadă observăm tot mai multe semne promițătoare de redresare economică. Mergem pe drumul cel bun și, pentru a atinge o creștere anuală de 5-8%, continuăm să muncim cu hotărâre, având sprijinul esențial al Planului de Creștere Economică. Oamenii de afaceri au nevoie de rezultate concrete, nu de vorbe frumoase”, a afirmat Dumitru Alaiba.
Hilton Garden Inn este un lanț hotelier american de tip full-service, deținut de Hilton Worldwide, care se adresează atât călătorilor de afaceri, cât și celor de agrement, oferind o experiență de cazare de nivel superior. Rețeaua cuprinde peste 860 de proprietăți cu 126 086 de camere în 49 de țări și teritorii.