Dovada loviturii de stat: GUVERNUL NU RESPECTĂ DECIZIA CCR

Curtea Constituţională este legată fedeleş, neavând dreptul să dea aviz pe hotărârile Parlamentului.

Victor Ponta a spus luni seara că deciziile CCR spulberă toate lamentările privind existenţa unei lovituri de stat în România.

Însă, dacă analizezi verdictele Curţii Constituţionale, orice om cu scaun la cap îşi dă seama că acestea sunt tocmai consecinţele loviturii de stat iar procesul încălcării normelor statului de drept se află în plină desfăşurare. De fapt, suntem în plină furtună, iar instituţiile n-au instrumentele să se apere. Le-au interzis dreptul de-a vorbi

Totul pleacă de la Ordonanţa de Urgenţă prin care Guvernul Ponta a restrâns, săptămâna trecută, atribuţiile Curţii Constituţionale, publicată imediat în Monitorul Oficial.

Prin această OUG, CCR nu mai are dreptul să dea aviz obligatoriu pe hotărârile Parlamentului, ci doar pe legi. Deci, luni, Curtea Constituţională n-avea voie să se pronunţe pe niciuna din hotărârile: de revocare a preşedinţilor Senatului şi Camerei Deputaţilor, pe modificarea referendumului sau pe instalarea lui Crin Antonescu în funcţia de şef al Senatului şi apoi de preşedinte interimar al României.

Astfel, primul pas făcut alaltăieri de CCR a fost să declare inadmisibile sesizările lui Vasile Blaga şi Robertei Anastase, pentru că, procedural, nu mai are voie să se pronunţe. Curtea n-a intrat pe fond (încălcările regulamentelor Camerei şi Senatului, încălcările Constituţiei), ci doar a semnalat că nu are voie să spună nimic. Aşteaptă dezlegare de la Monitorul Oficial

Urmează însă al doilea pas făcut ieri de CCR: a declarat neconstituţională soluţia legislativă prin care i se restrâng atribuţiile. A spus că are dreptul în continuare să dea avize obligatorii pe hotărârile Parlamentului, şi nu doar pe legi, aşa cum îşi dorea Guvernul Ponta. Dar ca să-şi reia atribuţiile, trebuie să aştepte să se publice în Monitorul Oficial decizia pe care a dat-o ieri.

Din momentul publicării, judecătorii CCR se pot pronunţa pe fond şi pe legalitatea revocărilor şefilor celor două camere, şi pe modificarea referendumului şi pe suspendarea preşedintelui României.

Mai clar, CCR n-a confirmat că toate deciziile gândite de USL şi aplicate în Parlament şi în Guvern sunt legale, ci dimpotrivă, a confirmat că lovitura de stat nu îi permite să le declare ilegale, neconstituţionale. Deci astăzi suntem încă în plină lovitură de stat. Click pe imagine pentru a mări

Citiţi şi:

  • INADMISIBIL: Guvernul ignoră decizia Curţii Constituţionale. CCR a invalidat şmecheria lui Ponta şi Antonescu
  • Sebastian Lăzăroiu: Decizia CCR a arătat clar lovitura de stat
  • ROMÂNIA LUI CRISTOIU. CCR a dat dreptate puciştilor!
  • Exact ca în deciziile de ieri: Revocarea Avocatului Poporului nu este constituţională. CCR nu s-a pronunţat pentru că USL i-a tăiat atribuţiile
  • Traian Băsescu: "Cu adevărul şi Constituţia mergem la referendum"