Lansări de carte, teatru, film şi jazz

7 ZILE, 7 PROPUNERI.

LUNI. Săptămâna începe cu teatru. La Odeon se relansează spectacolul „E doar sfârşitul lumii“, de Jean-Luc Lagarce, în regia lui Radu Afrim. Iar în deschiderea spectacolului vă aşteaptă lansarea cărţii „Jean-Luc Lagarce - Dramaturgie“. Aşadar, astăzi, de la 19.00, răspundeţi prezent la „sfârşitul lumii“. MARŢI. De la ora 15.00, la Clubul Ţăranului Român, e pauză de şpriţ. Cosmin Zidurean lansează cartea „Ghidul gustului. Iniţiere în arta vinului“, ilustrată de Eugen Demetercă. Şi cum e vorba despre vinuri, lansarea va fi însoţită de o degustare „cu buchet“. MIERCURI. În mijlocul săptămânii, luaţi-vă două ore de răgaz pentru a pleca în căutarea bileţelului din „O scrisoare pierdută“. La Teatrul Bulandra, Sala „Toma Caragiu“, veţi putea râde de clasa politică aşa cum a surprins-o Caragiale la 1800. Premiera e de la ora 19.00, iar biletul costă 8,4 lei (redus) sau 15,75 de lei (întreg). JOI. Seară de film. La Institutul Cultural Român (ICR), de pe Aleea Alexandru, Mircea Daneliuc aduce filmul scris şi regizat de el. Dacă vreţi să vedeţi tragi-comedia celor trei tineri de la sat, prinşi în plină gripă aviară, mergeţi la ICR de la ora 19.00, la avanpremiera filmului „Legiunea străină“, a lui Mircea Daneliuc. VINERI. Prima zi a lunii februarie vine cu un nou târg de nunţi. La Hotelul Marriott, viitorii miri şi rudele se pot informa în legătură cu ultimele tendinţe în materie de petrecere „pe viaţă“. Târgul va dura până duminică, inclusiv. SÅMBĂTĂ. Jazz la Green Hours. În clubul de pe Victoriei se vor întâlni Djahz, Kosh şi Luiza Zan, în „nopţile verzi“ de la „orele verzi“. Show-ul începe la miezul nopţii. DUMINICĂ. „Mă tot duc“ la Teatrul Foarte Mic. Dacă n-aţi fost până acum, ar fi bine să trageţi o fugă, pentru o piesă frumoasă, pur şi simplu. Oana Pellea şi Mihai Gruia Sandu, doi clovni prinşi într-o lume din care ar vrea să iasă şi nu prea. Piesa se joacă de la ora 19.00, iar cei 13 lei pe care îi veţi da pe bilet sunt meritaţi.