LANSAREA IPHONE 5. Internetul arde. Primele imagini cu smartphone-ul Apple în acţiune

Apple se pregăteşte să-şi anunţe unul dintre cele mai de succes gadgeturi, iPhone 5. Noul lor smartphone ar putea aduce schimbări importante. Lansarea iPhone 5, unul dintre cele mai importante evenimente ale anului din industria IT.

VEDEŢI AICI CUM ARATĂ NOUL IPHONE 5. Revista online Mashable prezintă un filmuleţ care circulă pe internet în ultimele zile şi despre care se spune că ar fi un iPhone 5. În imagini apare un model alb, comparat cu un iPhone 4S. În mare, sunt detaliile care au fost vehiculate în ultima perioadă. <iframe width="560" height="315" src="http://www.youtube.com/embed/kaVzt-_zajE" frameborder="0" allowfullscreen></iframe> Fanii Apple vor vedea în mai puţin de o săptămână cum arată şi ce poate să facă noul iPhone 5. Internetul fierbe de informaţii tehnice şi imagini cu presupuse prototipuri (FOTO) ale noului smartphone Apple, iPhone 5. Vă prezentăm care ar putea fi schimbările făcute şi ce noutate va fi prezentată la lansarea iPhone 5. NUMELE. S-a vehiculat faptul că Apple l-ar putea denumi Noul iPhone, însă în invitaţia adresată presei apare data, iar în umbră e o cifră 5 uriaşă, ceea ce înseamnă că lansarea Apple va aduce un iPhone 5. DESIGNUL. Recunoscuţi pentru faptul că ţin foarte mult la acest aspect, fanii aşteaptă o schimbare importantă în ceea ce priveşte iPhone 5. Însă majoritatea jurnaliştilor cred că lansarea iPhone 5 nu va aduce prea multe schimbări, iar smartphone-ul va semăna cu modelul 4, doar că va fi mai mare.

DISPLAY-UL. iPhone 5 va fi cu siguranţă mai mare şi se vorbeşte de o dimensiune a ecranului de 4 inci. MUFA DE CONECTARE. Va fi mai mică şi e probabil una dintre cele mai importante schimbări pe care le aduce lansarea iPhone 5 întrucât nu se mai potriveşte cu dock-urile sistemelor audio special concepute pentru gadgeturile Apple. Această modificare s-a făcut pentru ca iPhone 5 să fie mai subţire. PROCESORUL. iPhone 5 ar putea avea instalat un model A6, de tip quad-core, având în vedere că majoritatea smartphone-urilor au această tehnologie. SISTEM DE OPERARE. Cele mai noi informaţii spun că Tim Cook, şeful Apple va anunţa, pe lângă iPhone 5 şi o nouă versiune a sistemului de operare, iOS 6. CAMERA. Cei de la Apple ar putea lăsa acelaşi senzor pe iPhone 5 şi ar putea veni cu noi aplicaţii, precum focusul în mai multe puncte sau un blitz flash mai puternic. Noul iPhone 5 ar putea să-ţi dea posibilitatea de a-i adapta lentile foto. SIRI. Asistentul virtual personal de pe iPhone 5 ar urma să aibă mai multe capabilităţi printre care şi acela de a-ţi porni anumite aplicaţii. Însă, în ceea ce priveşte România, acest soft este de nefolosit. <iframe width="560" height="315" src="http://www.youtube.com/embed/CmZid5rtqBI" frameborder="0" allowfullscreen></iframe> 12 septembrie, miercurea viitoare, este ziua în care şefii Apple vor urca pe scenă pentru lansarea iPhone 5.

Citiţi şi:

  • Uitaţi de iPhone 5, un designer a desenat iPhone 6
  • Căştile viitorului smartphone iPhone 5 vor avea un nou design
  • Fotografii cu iPhone 5 apar ca ciupercile după ploaie
  • Lansare iPhone 5. Primele imagini cu prototipul iPhone 5
  • Lansare iPhone 5. Smartphone-ul Apple se vinde deja în China
  • iPhone 5 va fi mai mare şi mai subţire decât varianta 4S
  • Noi imagini ale unui posibil prototip iPhone 5
  • LANSARE IPHONE 5. Căştile vor avea un nou design