În departamentul special amenajat în clădirea principală a institutului, începând din această lună, pacienții cu hemofilie vor putea fi diagnostigați corect, monitorizați și tratați în condiții optime, a anunțat directorul Centrului de Hematologie şi Transplant Medular de la Fundeni, Daniel Coriu, cu prilejul inaugurării oficiale
Pacienții vor fi preluați de o echipă multidisciplinară, conform recomandărilor Uniunii Europene. Departamentul pentru hemofilici are două cabinete de consultații și este amenajat și cu facilități pentru pacienții cu dizabilități.
Bolnavul hemofilic are nevoie de un tratament standardizat, de consulturi multidisciplinare, pentru ca acesta să fie redat societăţii ca o persoană normală, a afirmat managerul institutului, Carmen Orban. „Hemofilia este o boală care nu se vindecă, dar tratată corect aduce pacientul la condiţiile unui om normal. Avem deja în tratament 200 de pacienţi hemofilici, dintre care aproape 40 sunt copii. Costurile cu tratamentul pentru hemofilici au crescut foarte mult în ultimul an, din cauza faptului că la IC Fundeni ajung cazuri complicate. Din cauza acestor complicaţii, costurile au crescut foarte mult. Am avut sprijin din partea CNAS, finanţarea a fost corectă, exactă pentru fiecare pacient", a mai spus Orban, citată de Agerpres.
Institutul Fundeni a fost lăudat de către președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, Vasile Ciurchea pentru că “nu are nici o datorie”, în ciuda faptului că este „cel mai mare institut, cel mai mare spital”
La lansare a participat și ministrul Sănătății, Nicolae Bănicioiu, care a precizat că anul acesta se va merge pe același buget ca și anul trecut, când suma alocată tratamentului pacienților care suferă de hemofilie a fost mărită cu 40%. Politicianul a postat și în rețeaua de socializare: „Astăzi am vizitat Institutul Fundeni, unde s-a inaugurat primul centru multidisciplinar de diagnostic și tratament pentru pacienții cu hemofilie din România. Acesta respectă toate criteriile internaționale, existând o întreagă echipă la dispoziția celor 200 de pacienți care beneficiază de acest centru, de la medic hematolog la ortoped, stomatolog și consilier psihologic. Ca și anul trecut, bugetul pentru tratamentul pacienților cu hemofilie este cu 40 % mai mare decât cel din 2012. Vom analiza și solicitările pacienților de a majora această sumă și căutăm soluții și pentru tratamentul la domiciliu, atât de necesar în cazul unora dintre aceștia".