Scandalul declanşat în cazul ministrului Laszlo Borbely, care este menţionat într-un dosar DNA privind traficul de influenţă, este o consecinţă a opoziţiei UDMR faţă de unele proiecte ale puterii, precum reorganizarea, a acuzat miercuri, deputatul UDMR Petru Lakatos, în cadrul unei emisiuni televizate.
Deputatul UDMR Lakatos Petru a declarat azi referitor la ancheta DNA cu privire la ministrul Lazlo Borbely că "s-a deschis sezonul de pescuit şi vânătoare la liderii UDMR". El a legat acest dosar DNA de "poziţiile tranşante ale Uniunii cu privire la propunerile prezidenţiale vizând regionalizarea şi votul prin corespondenţă".
''Când preşedintele unei ţări dă un semnal grav, vă daţi seama că DNA se poate autosesiza'', a spus într-o conferinţă de presă deputatul UDMR Lakatos Petrun opinia parlamentarului Uniunii, între implicarea lui Borbely într-o cercetare a DNA şi "faptul că domnul preşedinte Traian Băsescu, în momentul în care UDMR-ul a spus – şi nu numai UDMR, poziţia UDMR reprezenta poziţia majorităţii din România, pentru că majoritatea nu susţine desfiinţarea judeţelor" - a adus critici acestei opoziţii faţă de reorganizare, nu reprezintă o simplă coincidenţă. "Eu nu fac niciun fel de presupuneri. Faptul că acest lucru se întâmplă acum şi în acest fel după părerea mea nu este o coincidenţă, este o consecinţă. Cum vor evolua lucrurile pe mai departe... eu sper din tot sufletul că principiile democratice pe care UDMR-ul le-a susţinut în momentul în care nu a fost de acord cu anumite încălcări ale democraţiei, respectiv angajarea răspunderii pe desfiinţarea judeţelor sau alte lucruri de acest gen, în continuare va fi poziţia UDMR-ului şi dacă se consideră că cel care este condamnat la moarte nu cooperează cu călăul acest lucru este şantaj din partea celui condamnat la moarte, atunci nu mai am ce comenta", a menţionat Lakatos, într-o intervenţie telefonică la Antena 3.
Lakatos: nu s-a discutat în UDMR situaţia lui Borbely "Nu aveam cum să discutăm, azi noapte a venit înapoi sau ar fi trebui să ajungă", a spus Lakatos, menţionând că nici el personal nu a discutat cu ministrul Borbely. Declararația lui Lakatos a fost întărită de un alt reprezentatnt UDMR, secretarul de stat în Ministerul Agriculturii, Barna Tanczos. Acesta a susţinut că, în UDMR, nu s-a pus "nicio secundă" problema înlocuirii lui Laszlo Borbely din fruntea Ministerului Mediului, pe fond implicării acestuia într-un dosar DNA.
"Vă pot spune un singur lucru: că nu s-a pus nicio secundă problema schimbării sau înlocuirii domnului Borbely", a declarat Barna Tanczos la Realitatea Tv.
El a evitat să facă evaluări asupra cazului în care este implicat ministrul Mediului. "E prea devreme să dăm drumul la nişte speculaţii sau păreri. Probabil că zilele următoare vom afla mai multe informaţii atât de la instituţiile care cercetează acest caz, cât şi de la domnul Borbely. E prematur să formulăm opinii", Barna Tanczos.
Procurorii din cadrul Serviciului Teritorial Oradea al DNA au început urmărirea penală împotriva omului de afaceri Ioan Ciocan, pentru cumpărare de influenţă, precum şi împotriva lui Szabolcs Szepessy, consilier personal al ministrului Mediului, Laszlo Borbely, pentru complicitate.