ŞOCANT. Români ţinuti sclavi în Anglia timp de 10 ani. Lagărul de muncă i-a stupefiat pe judecători

Caz cutremurător în Marea Britanie: o familie de nomazi a ţinut în sclavie sute de persoane fără adăpost cărora le promiteau locuri de muncă bine plătite şi condiţii de cazare excelente. După ce îi atrăgeau în capcană, nomazii îi tratau mai rău că pe animale: îi puneau să lucreze câte 19 ore pe zi, fără hrană, fără adăpost şi îi terorizau zilnic. Poliţiştii cred că nomazii au făcut zeci de milioane de euro de pe urmă sclavilor. Ancheta desfăşurată de organele de lege din Marea Britanie a avut sprijinul ţărilor din estul Europei printre care şi România.

Familia Connors îşi căuta bărbaţi aflaţi în dificultate, cele mai multe victime fiind din adăposturile pentru săraci. Ulterior îi foloseau ca mână de lucru pe şantierele de construcţii pe care le conduceau. Timp de 30 de ani au ţinut în sclavie sute de persoane pe care le-a dezumanizat ţinându-le într-o mizerie cumplită, înfometate şi fără acces la medic. Victimele erau ameninţate zi de zi cu bătaia sau chiar cu moartea dacă încercau să evadeze. Au muncit pe zeci de şantiere de construcţii, în condiţii greu de descris şi, de multe ori, pentru a economisi bani, nomazii îi foloseau în locul maşinilor. Mulţi dintre ei au fost găsiţi cu răni, cicatrici, oase rupte şi au povestit poliţiştilor că erau obligaţi să doarmă în boxe insalubre, câte 11 la un loc şi nu se spălau luni în şir. În acest timp, nomazii trăiau la numai câţiva metri distanţă, în locuinţe de lux.

Iadul s-a terminat după ce poliţiştii britanici, alertaţi de cei care au reuşit să evadeze, au descins în lagăr. Au găsit 22 de persoane înfometate, acoperite cu excremente, cu oase rupte, muşcate de câini. "Cand m-am uitat in jurul meu am realizat, parcă pentru prima data, cât de slăbi şi murdari eram. A fost oribil", a spus una dintre victime citată de DailyMail.

Alte victime au povestit că li s-a ordonat să uite despre familiile lor, li s-a interzis să vorbească despre trecut şi că trebuiau să le spună capilor familiei, Tommy şi Maria Connors, tată şi mamă.

Erau treziţi în fiecare dimineaţă la 5.30 şi duşi pe şantiere din Marea Britabie sau alte ţări din Europa unde munceau toată ziua, uneori şi în locul maşinilor pe care nomazii nu le foloseau pentru a economisi bani.

Cea mai veche victimă a fost ţinută în scalavie de nomazi timp de 15 ani. A povestit cum viaţa i s-a transformat într-un lung şir de bătăi, ameninţări şi înfometări, exact ca într-un lagăr de concentrare. Bărbatul şi-a amintit şi cum familia Connors a refuzat să îl ducă la medic după ce şi-a rupt un picior, îndopându-l timp de 4 săptămâni cu analgezice puternice şi forţându-l să muncească în continuare.

Procurorul Frances QC Oldham a spus, în instanţă, că : "violenţa fizică şi ameninţarea cu violenţă au fost folosit în mod regulat pentru a opri orice încercare de a solicita salariile promise şi pentru a le insufla o teamă de pedeapsă în cazul în care orice lucrător ar fi încercat să scape din ghearele familiei Connors. "

Fiecare sclav are de primit câte 70.000 de euro

Victimele ar putea primi acum toate câştigurile pe care le-au pierdut, pentru că poliţiştii au confiscat mai multe bunuri ale familiei Connors. Se estimează că unei singure victime i se datorează 70.000 euro.

Şapte membri ai familiei Connors au fost arestaţi. În urmă cu două zile Tommy Connors, 52 ani , şi rudele lui John James, 34 de ani, Patrick, 20, şi Josie, 31, au fost condamnaţi pentru control, exploatare, abuzul verbal şi violenţa fizică în vederea caştigurilor materiale de către Luton Crown Court. Juriul nu a reuşit să ajungă la un verdict în privinţa altor 3 membri: Tommy Jr., 27 ani, Johnny, 28 ani şi James, 24 ani, deşi a deliberat timp de nouă zile.

Este cel mai cutremurator caz de acest gen din Marea Britanie ultimilor 200 de ani.