Lady Gaga, cea mai influentă celebritate din lume

Extravaganta artistă a urcat pe primul loc în topul celor mai puternice 100 de staruri internaţionale ale lumii, detronând vedete precum Oprah Winfrey, Bon Jovi, Leonardo Di Caprio sau Tiger Wood.

Controversata cântăreaţă Lady Gaga este în mod oficial cea mai renumită vedetă din lume. Excentrica Gaga a urcat pe primul loc în topul celor mai importante celebrităţi din lume, The Celebrity 100, realizat anual de editorii revistei Forbes.

Conform topului dat publicităţii de Forbes, Gaga a detronat-o până şi pe celebra Oprah Winfrey, ajungând astfel cea mai populară vedetă din lume. The Celebrity 100 măsoară "puterea" de care dispune o vedetă, în funcţie de câştigurile realizate în ultimele 12 luni, expunerea de care se bucură în presa scrisă, online, radio şi televiziune, dar şi popularitatea pe reţelele de socia lizare. Câştigurile totale ale vedetelor incluse în "The Celebrity 100" au scăzut în acest an faţă de anul trecut, de la 4,7 miliarde de dolari, la 4,5 miliarde de dolari.

Deşi a stârnit o serie de controverse şi de proteste din partea celor care au pierdut din vedere nonconformismul vedetei, de multe ori reuşind să se întreacă chiar şi pe sine, Lady Gaga este de departe cel mai bun produs de marketing pe care piaţa americană l-a dat industriei muzicale în ultimii ani.

În timp ce Gaga a câştigat în 2010, aproximativ 90 de milioane de dolari pentru un singur turneu mondial, Oprah, care avea o avere estimată la 290 de milioane de dolari, a ajuns să piardă 25 de milioane din cauza ratingului scăzut pe care l-a înregistrat noul său postTv, OWN.

Nu doar câştigurile au ajutat-o pe controversata cântăreaţă să se poziţioneze pe locul întâi, ci şi cei 32 de milione de fani pe care Gaga îi are pe Facebook. De asemenea, ultimul său single, "Born This Way", a fost descărcat de un milion de fani în doar cinci zile, iar produsele cărora ea le-a făcut reclamă, printre care se numără fardurile companiei MAC, căştile Monster şi telefoanele mobile de la Virgin Mobile, au fost cumpărate de milioane de fani din întreaga lume.

Dacă în urmă cu patru ani cânta la colţ de stradă pentru a face rost de bani, adolescentul de doar 17 ani, Justin Bieber a ajuns să ocupe locul trei în topul celor mai importante celebrităţi din lume. Bieber a câştigat anul trecut 53 de milioane de dolari, bani pe care solistul i-a strâns din concerte, vânzări de albume şi din lansarea documentarului 3D despre viaţa sa. Hitul lui Bieber, "Baby", a făcut senzaţie pe internet, fiind vizualizat de 500 de milioane de ori, propulsându-l pe acesta în lumea celebrităţilor în doar câteva luni.

Katy Perry, nou venită în top

Următoarele poziţii din Top 10 au fost ocupate, în ordine, de jucătorul de golf Tiger Woods (75 milioane de dolari), cântăreaţa country Taylor Swift, trupa rock Bon Jovi, producătorul şi prezentatorul britanic de televiziune Simon Cowell şi jucătorul american de baschet LeBron James. Katy Perry se numără printre vedetele incluse în premieră în The Celebrity 100 şi s-a clasat pe locul 12, în timp ce Natalie Portman a ocupat locul 75.

Cel mai mare salt în clasament l-a făcut actorul american Leonardo DiCaprio, care a urcat 56 de locuri faţă de anul trecut, când ocupa poziţia a 71-a. Potrivit Forbes, aceste cifre reprezintă estimări şi se referă la veniturile realizate de vedete în perioada 1 mai 2010 - 1 mai 2011.

<object height="349" width="560"><param name="movie" value="http://www.youtube.com/v/wV1FrqwZyKw?fs=1&hl=ro_RO" /><param name="allowFullScreen" value="true" /><param name="allowscriptaccess" value="always" /><embed src="http://www.youtube.com/v/wV1FrqwZyKw?fs=1&hl=ro_RO" type="application/x-shockwave-flash" allowscriptaccess="always" allowfullscreen="true" height="349" width="560"></embed></object>