Lady Gaga, cântec pentru Iuda

Lady Gaga nu se dezminte. De data aceasta, cântăreaţa a postat pe site-ul francez inspirat din numele ei, „Gagavision”, mai multe cadre filmate din spatele scenei şi a anunţat lansarea noului său single „Judas”, extras de pe albumul „Born This Way”.

Imagini din timpul filmărilor pentru videoclipul care urmează să fie lansat pe 19 aprilie, chiar în Săptămâna Mare,  au fost postate deja pe site-ul amintit. Acestea o înfăţişează pe Lady Gaga în timpul repetiţiilor, al şedinţelor de machiaj, dar şi în plin discurs despre importanţa nudităţii pentru a te menţine „pe val”. Artista chiar glumea spunând că „de acum înainte, toate spoturile de televiziune ar trebui să conţină nuditate pentru a avea tot timpul succes”.

Din cauza gândirii nonconformiste şi a acţiunilor conforme cu aceasta, Lady Gaga se confruntă cu proteste vehemente din partea grupurilor religioase care sunt de părere că „modul ei pervers de a fi nu are nimic în comun cu ideea de Dumnezeu. Aceştia îi reproşează artistei „prietenia cu homosexualii” şi se oferă să îi dăruiască un card  gratuit de „mântuire de iad”.

Obişnuită deja cu astfel de manifestaţii, Lady Gaga le tratează pe toate cu eleganţă, pe ultimele dintre ele cuprinzându-le chiar în filmuleţul de prezentare. Aceasta îşi lămureşte fanii: “Mă întristează faptul că prietenii mei trebuie să asiste la aşa ceva, însă eu ştiu că toate astea fac parte din mine”.

Tot pe Gagavision, artista prezintă fanilor o parte din repetiţiile pentru videoclipul “Judas”. La un moment dat, aceasta exclamă: “Judas vine. Să înceapă baptismal cultural”. La final, apare scrisă data oficială a lansării single-ului şi mesajul provocator: “Dacă ei nu ar fi fost cine ai fost tu învăţat să crezi că sunt, ai mai fi crezut?”.

Cel mai recent album semnat Lady Gaga, „Born this Way”, va fi lansat pe 23 mai. Piesa care dă titlul albumului este deja un succes. Fără a fi spectaculoasă, piesa repurtase deja un succes impresionant prin intermediul videoclipului care, în nici 24 de ore de la lansare, a fost vizionat de 1.230.934 ori  şi a primit 732.271 de "like"-uri prin reţeaua de socializare Facebook.

<iframe title="YouTube video player" src="http://www.youtube.com/embed/wrOYFZwmMUM" width="560" frameborder="0" height="340"></iframe> Lady Gaga naşte monştri

Lady Gaga, imaginaţie dusă la paroxism cu „Alejandro”