Complexul balnear de la Cojocna, judeţul Cluj, funcţionează aproape la capacitate maximă chiar dacă iarna bate la uşă. Reţeta succesului: fonduri europene utilizate pentru modernizarea Băilor Sărate, în prezent aici funcţionând singurul bazin acoperit cu apă sărată încălzită din Transilvania.
Într-o clădire modernizată din incinta băilor a fost deschis, luna trecută, un bazin cu apă sărată încălzită. "Prin proiectul de modernizare a băilor sărate de la Cojocna a fost prevăzută şi modernizarea clădirii în care funcţiona bazinul acoperit. În prezent, este perfect renovat şi de câteva săptămâni am deschis-o pentru public. Preţul pentru o şedinţă de doua ore este de 20 de lei. Cei care vin mai des, pot cumpăra un abonament cu 150 de lei, în care intră 12 băi. Temperatura din bazin este de 36 de grade şi de aceea nu se recomandă mai mult de două ore pentru fiecare şedinţă", explică administratorul Remus Beldean. Pe linia de plutire
Băile de la Cojocna au intrat în anul 2008 într-un amplu proces de modernizare, având la bază o finanţare europeană în valoare de 5,4 milioane de euro. Lucrările au fost finalizate anul acesta, în mai, şi au constatat în reamenajarea celor două lacuri sărate exterioare, construcţia a două terenuri de fotbal şi a două de tenis, renovarea complexului pentru tratamente balneare pe timp de iarnă, reamenajarea platformei de parcare şi a zonelor verzi. Remus Beldean spune că afacerea este administrată de Primăria Cojocna, instituţia fiind acţionar unic la societatea care administrează băile. "Nu este o afacere profitabilă. Acum suntem pe punctul în care nici nu câştigăm şi nici nu pierdem. Cel mai mult, în timpul verii am încasat 60.000 de lei pe zi, dar totul depinde de vreme. Dacă este frumos şi este soare, oamenii vin. Dacă nu, nu. Şi atunci trebuie să plăteşti angajaţii şi cheltuilile ocazionate de administrarea bazei. La sfârşit de sezon am câştigat 500.000 de lei, din care am rămas cu 250.000 de lei. Din această sumă o mare parte o folosim să întreţinem bazinul acoperit deschis pe perioada iernii", spune Remus Beldean.
Păreri pro şi contra
Rodica Costea, o femeie care vine pentru prima dată la Cojocna, spune că a auzit de bazinul interior cu apă caldă de la nişte prieteni. "Vin pentru prima dată pe timp de iarnă şi totul arată foarte bine. Nici preţul de 20 de lei pentru o şedinţă nu este foarte mare", spune Rodica Costea. În schimb, clujeanul Teodor Cosma, care vine la băi de mai multe zile, reclamă faptul că la baza de tratament nu există un asistent medical care să acorde, la nevoie, primul ajutor medical. "Mi se pare ironic să fie cabinet medical şi să nu fie un medic sau măcar un asistent medical. Sunt afişe că există cabinet medical, dar vreau să văd şi medicul. La băile calde vin în special oameni trecuţi de prima tinereţe şi unii dintre ei au probleme cardiace. În plus şi preţul biletului mi se pare un pic piperat", se plânge Cosma. De cealaltă parte, administratorul Remus Beldean spune că băile sărate calde nu sunt recomandate persoanelor care au afecţiuni cardiace sau au probleme cu tensiunea arterială. "Avem şi asistentă medicală angajată, dar din păcate doar o singură persoană care nu poate sta toată ziua aici. Dacă este nevoie de ajutor medical este chemat medicul din localitate", a mai spus Remus Beldean.
Bazinul de la Dej, pe profit
În judeţul Cluj mai există alte două ştranduri cu apă sărată, unul la Dej şi altul la Turda, acesta din urmă fiind amplasat în apropierea salinei. Primarul din Dej, Morar Costan, spune că baza de agrement a fost modernizată printr-un program european în valoare de două milioane de euro. "Pe timp de iarnă, avem un bazin interior de 130 de mp cu apă dulce încălzită. Noi am făcut această investiţie pentru cei care locuiesc în Dej şi în împrejurimi şi care până acum nu aveau o zonă de agrement. Am mers cu preţuri mici ca să atragem oamenii, iar percepţia a fost una foarte bună", conchide primarul Costan. În cadrul proiectului de modernizare, au fost amenjate două piscine cu apă dulce, una în interior şi alta în exterior, lacul sărat, două terenuri de minifotbal şi unul de tenis, o plajă de nisip de 4.000 de metri pătraţi şi una de iarbă de 2.000 de metri pătraţi. "Anul acesta am avut încasări de 600.000 de lei şi un profit de vreo 100.000 de lei", susţine Morar Costan. Pe timp de iarnă, preţul pentru un bilet de acces la bazinul acoperit este de opt lei pentru adulţi şi de patru lei pentru copii. În sezonul estival, adulţii trebuie să plătească şase lei, iar copii beneficiază de o reducere de 50% pentru a avea acces la bazinul cu apă sărată şi la piscina de 150 de metri pătraţi.