Cum ar fi ca, atunci când apare un nou virus, răspândirea acestuia să fie prevenită extrem de rapid. Şi, mai ales, cum ar fi ca virusuri deja existente să fie izolate. Aceasta încearcă să facă laboratoarele BSL4, care ar trebui modernizate în acest scop până în 2017.
"Noua infrastructură europeană de laboratoare BSL4 va ajuta la prevenirea oricărei pandemii", în cazul bolilor infecţioase provocate de virusuri deja cunoscute, susţin oamenii care coordonează dezvoltarea acestui proiect. Prima ţintă: virusurile cunoscute Un exemplu este mai-vechea gripă aviară. Virusul H5N1 a fost identificat în România în anul 2005, dar a afectat ţara noastră şi în anul ce a urmat. Zeci de mii de păsări au fost sacrificate, iar statul român a cheltuit o sumă uriaşă de bani pentru acţiunile de limitare a efectelor bolii. Alt exemplu este recenta gripă porcină, care a ucis 120 de români, iar costurile de gestionare a situaţiei au fost, de asemenea, uriaşe.
Astfel, virusuri apărute în statele din Asia sau în Mexic au ajuns să afecteze mai toate ţările Globului. Asta, în condiţiile în care virusurile erau cunoscute de ceva vreme. Dacă este să ne referim numai la cele două exemple de mai sus, sub-tipul H5N1 al virusul gripei aviare de tip A a fost identificat prima dată încă din 2003. În cazul gripei porcine, virusul era o cunoştinţă chiar mai veche, cazurile din SUA anilor 1976 şi 1988 fiind binecunoscute. Laboratoare în toată Europa
Aşadar, una dintre cele mai mari provocări ale secolului 21 este capacitatea de a reacţiona la microorganismele patogene. Cele mai multe dintre bolile infecţioase emergente şi reemergente (cele două cazuri de care pomeneam mai sus, la care adăugăm exemple ca febra hemoragică - vezi Ebola - sau encefalita virală - vezi Nipah sau Hanta) provoacă, în ţările în care apar, încetiniri evidente ale procesului de dezvoltare.
În plus, fenomenul migraţiei şi dezvoltarea traficului interţări provoacă extinderea bolii în numeroase regiuni ale Globului, a căror dezvoltare este, de asemenea, afectată. Statele vestice - sigur. Restul rămâne de văzut Proiectul de faţă implică dezvoltarea unei reţele europene de astfel de laboratoare. Pentru ca acţiunea să fie eficientă, aceste laboratoare ar trebui răsfirate pe întreg continentul. Nu se cunoasc încă statele gazdă ale laboratoarelor noi.
Statele vestice au în prezent mai multe Laboratoarea de Maximă Securitate, care vor fi modernizate pentru a face parte din reţeaua BSL4. Aceste laboratoare vor avea şi o latură educaţională. În ele vor fi instruiţi cercetători, pentru ca, în cazul unui virus ameninţător, să ajute statul din care vin în adoptarea unor măsuri eficiente de prevenire a răspândirii.
Faza de pregătire începe în 2010 şi va dura timp de trei ani. Construcţia laboratoarelor va începe în 2012 şi va dura cinci ani. Proiectul costă 180 de milioane de euro, o mare parte din sumă fiind suportată de Uniunea Europeană. După deschiderea oficială a laboratoarelor, în 2017, acestea vor necesita costuri anuale de întreţinere de 24 de milioane de euro.