Un întreg bloc din Târgu Mureș a fost evacuat noaptea trecută, în urma unui incendiu izbucnit într-un apartament.
Incendiul a izbucnit la miezul nopții, în apartamentul unui bloc de pe Bulevardul 1848. După cum au anunțat reprezentanții pompierilor de la Departamentul Târgu Mureș, cauza a fost o lumânare lăsată aprinsă.
"În jurul orei 01,10 a avut loc un incendiu la un apartament în municipiul Târgu Mureş, pe Bulevardul 1848. S-au deplasat la faţa locului pompierii militari de la Detaşamentul Târgu Mureş cu două autospeciale de stingere, un echipaj SMURD şi o autospecială de transport victime multiple.
Ajunşi la locul solicitat au constatat că este vorba despre un incendiu izbucnit la un apartament de la parterul blocului, casa scării era inundată cu fum şi exista pericol de propagare la apartamentele vecine. Din fericire incendiul a fost localizat şi lichidat la timp fără a se propaga şi la alte apartamente, iar preventiv au fost evacuate 19 persoane (din care 16 adulţi şi 3 copii).
Două persoane au necesitat îngrijiri medicale la faţa locului, deoarece au suferit atac de panică, după care au fost transportate la spital. Ambele victime sunt de sex feminin, aproximativ 49 şi 32 de ani. Cauzele probabile de izbucnire a incendiului au fost provocate de o lumânare cu flacără deschisă, lăsată nesupravegheată", a anunţat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă "Horea" al judeţului Mureş.
Potrivit ISU Mureş, în noaptea de miercuri spre joi, pompierii de la Detaşamentul Târgu Mureş au mai intervenit la stingerea unui incendiu care se manifesta la o casă, în comuna Livezeni.
"În jurul orei 23,30 a avut loc un incendiu la acoperişul unei case în localitatea Livezeni, s-au deplasat la locul intervenţiei pompierii militari de la Detaşamentul Târgu Mureş. Ajunşi la locul solicitat au constatat că ardea aproximativ 50-60 mp din acoperişul casei. Incendiul a fost lichidat, nu au fost victime", a precizat ISU Mureş.