La TVR, în 10 minute se hotărăşte soarta unui angajat

Undă verde în procesul de selecţie a angajaţilor TVR. Voci din interior condamnă evaluarea

Cine s-ar fi aşteptat ca soarta şi cariera unui angajat din TVR să fie decisă în numai câteva minute, de un interviu. Selecţia personalului din TVR va fi declanşată după 1 octombrie, urmând ca deciziile să fie date din data de 20 noiembrie. Procesul de selecţie va consta în trei etape care vor fi notate şi cărora li se vor aplica ponderi, respectiv: memoriul de activitate, testul grilă şi interviul. "Interviul durează 10 minute. 3.300 de oameni vor fi evaluaţi în câteva zile. O mascaradă totală. Soarta unui om se dezbate în 10 minute", a dezvăluit Valentin Nicolau. După verdictul Curţii Constituţionale privind componenţa Consiliului de Administraţie al TVR, conducerea postului public de televiziune a anunţat că a luat act de decizie, dar, până când Parlamentul va pune în aplicare hotărârea CCR, Claudiu Săftoiu, preşedintele director- general al televiziunii publice continuă procesul de restructurare. Astăzi, într-o şedinţă caracterizată de unul dintre membrii CA "nu foarte legală", au fost aprobate concluziile negocierilor dintre reprezentanţii conducerii şi cei ai partenerilor de dialog social, cu privire la concedierile colective. Cu 11 voturi "pentru" şi două "împotrivă", CA al SRTV a aprobat modificarea schemei organizaţionale propuse în Programul de redresare economică. În noua schemă vor rămâne 2.395 de locuri de muncă, urmând să fie desfiinţate doar 872 de posturi. După cum au dezvăluit surse din TVR, în ultimele zile scandalul la nivelul conducerii a atins apogeul. Claudiu Săftoiu s-a certat în repetate rânduri cu Cristian Zgabercea, coordonatorul proiectului de restructurare şi l-a chemat pe Cristian Hagi Culea de la Iaşi. 872 de posturi vor fi desfiinţate, faţă de cele 962 propuse iniţial. Decizia nu afectează substanţial indicatorii economici CITIŢI ŞI:

  • 872 de angajaţi vor fi disponibilizaţi din TVR
  • Raluca Turcan: USL să reia urgent numirea unui nou CA al TVR
  • CCR a decis: Consiliul de Administraţie al TVR pică
  • În TVR, angajaţii nu sunt lăsaţi să muncească
  • Interese politice la TVR: Jurnalul denaturează ştirile, iar Săftoiu "învaţă televiziune"