Echipa din Ghencea pierde jucători importanți și din vară se va despărți cu siguranță de Giedrius Arlauskis și Iasmin Latovlevici. Pe picior de plecare sunt și doi oameni din ofensivă: Alexandru Chipciu și Claudiu Keșeru.
Echipa Steaua pierde piesele grele pe care s-a bazat antrenorul Costel Gâlcă în acest sezon. După transferurile lui Lucian Sânmărtean și Lukasz Szukala în Arabia Saudită, la Al Ittihad, „militarii” se vor despărți și de Giedrius Arlauskis, cel mai bun portar din Liga I.
„Sunt foarte multe echipe interesate”
Ieri, italienii de la tuttomercatoweb.com au anunțat că jucătorul trupei din Ghencea a ajuns la o înțelegere cu formația Udinese, iar la vară va ajunge în Serie A. „Sunt multe zvonuri, pentru că sunt foarte multe echipe interesate de Arlauskis. Nu pot confirma nimic până acum, rămâne să vedem”, s-a limitat să declare Leonid Istrati, impresarul lui Arlauskis, pentru gsp.ro.
L-a înlocuit cu succes pe Tătărușanu
Portarul a mai jucat în România pentru Unirea Urziceni (2008-2010), a impresionat la ialomițeni și a ajuns în Rusia la Rubin Kazan. Pentru că nu s-a impus acolo, lituanianul, titular în națională, a revenit vara trecută în România și a semnat cu Steaua.
L-a făcut repede uitat pe Ciprian Tătărușanu, plecat la Fiorentina, iar evoluțiile excelente l-au adus în atenția unor echipe din campionatele cu pretenții ale Europei. Problema pentru Steaua este că va pierde al treilea om de bază, după Sânmărtean și Szukala, chiar dacă o va face la vară.
Mai mult, la finalul acestui sezon, nici Iasmin Latovlevici nu-și va mai prelungi contractul cu „militarii”. Pe picior de plecare se află și Alexandru Chipciu, cel care, conform unor apropiați, este ofertat de formații din Germania și Spania, și nu ar vrea să mai continue la Steaua, pentru care joacă de patru ani.
Pleacă și Keșeru
De asemenea, și plecarea golgheterului Claudiu Keșeru este o chestiune de timp. Atacantul a ratat în ultimul moment transferul la formația Al Gharafa, din Qatar, dar doar pentru că nu s-a înțeles în privința salariului. Însă, Keșeru nu duce lipsă de oferte, iar în vară va fi vândut.
Problemele vor apărea din sezonul viitor. În cazul în care vor câștiga campionatul, steliștii vor ataca din nou grupele Ligii Campionilor fără contribuția a cinci titulari de la începutul acestei stagiuni.