Disocierea- este procesul în care personalitatea umană se desparte sau se separă de experiențe, sentimente și gânduri anterioare. Tulburarea de conversie indică faptul că tulburările psihice sunt transformate (convertite) în experiențe fizice.
Sindromul disociativ (de conversie) este o patologie complicată și rară, deși simptomele separate ale tulburării pot apărea la orice persoană. În tulburrea de conversie, pacienții prezintă simptome neurologice precum tremurături, parestezii, paralizie, dar fără un substrat anatomic neurologic. Se crede că aceste probleme apar ca răspuns la dificultățile din viața pacientului, iar conversia este considerată o tulburare psihiatrică. Cunoscută drept isterie, această tulburare este cunoscută de milenii, devenind proeminentă la sfârșitul secolului 19. Termenul de conversie își are originile în doctrina freudiană că anxietatea este transformată în simptome fizice. Deși considerată a fi dispărută în secolul 20, unii cercetători precum Valerie Voon de la Universitatea Cambridege sugerează că este mai frecventă ca niciodată.
P Grattan-Smith de la Royal Alexandra Hospital for Children, New South Wales, Australia, afirma în 1988, în British Medical Journal, că boala este caracterizată de prezența utmătoarelot simptome: slăbiciune, paralizie, afectarea văzului sau auzului, convulsii psihogene nonepileptice, tremur, distonie, sincopă, afonie isterică. Diagnosticul de tulburare de conversie implică trei elemente: excluderea bolii neurologice, excluderea unui pacient închipuit și determinarea mecanismului psihologic. Tulburarea de conversie prezintă simptome care sunt similare cu o tulburare neurologică, cum ar fi atacul cerebral, scleroza multiplă sau epilepsia. Neurologul trebuie să fie atent în excluderea bolilor neurologice. Totuși, nu este neobișnuit pentru pacienții cu boală neurologică să aibă și o boală de conversie, în care problema este determinarea simptomelor conversiei.
Mecanismul psihologic poate fi aspectul cel mai dificil al diagnosticului conversiei. Modelul freudian original sugerează că încărcătura emoțională de experiențe negative va fi conștient reprimată ca un mod de a se lupta cu durerea, dar încărcătura emoțională va fi convertită, într-un anume fel, într-un simptom neurologic. Freud argumentează mai târziu că experiențele reprimate ar fi de natură sexuală.
Conform ICD 10, tulburarea de conversive este definită prin:
- unul sau mai multe simptome sau deficite prezente, care afectează funcția motorie sau senzorială voluntar, sugestive pentru o condiție neurologică sau de altă factură medicală;
- factorii psihologici sunt judecați a fi asociați cu simptomul sau deficitul sau alți stresori care preced inițierea sau exacerbarea simptomului sau a deficitului;
- simptomul sau deficitul nu sunt produse intenționat sau prefăcute;
- simptomul sau deficitul, după o evaluare adecvată, nu pot fi explicate complet de condiția medicală generală, efectele directe ale unei substanțe sau o experiență psihică;
- simptomul sau deficitul determină perturbare clinică semnificativă sau afectare socială, profesională;
- simptomul sau deficitul nu este limitat la durere sau disfuncție sexuală, nu apare exclusiv în timpul somatizării tulburării și nu este explicată mai bine de o altă condiție medicală;
- Natura asocierii dintre factorii psihologici și simptomele neurologice rămâne neclară;
- Simptomele de conversie sunt observate în diferite tablouri clinice și cuprind tulburarea de conversie, simptomul sau deficitul nu este limitat la durere sau disfunctie sexuala, nu apare exclusiv in timpul somatizării tulburării și nu este explicată mai bine de o alta condiție medicală.
Natura asocierii dintre factorii psihologici și simptomele neurologice rămâne neclară. Simptomele de conversie sunt observate în diferite tablouri clinice și cuprind tulburarea de conversie, somatizarea, tulburări afective, personalitate antisocială, abuz de alcool sau droguri sau boli organice, neurologice sau medicale.În unele situații se poate detecta o sursă de stress imediată care să precipite conversia, cum este pierderea locului de muncă sau divorțul.
Pacientul poate avea o viață de familie discordantă. Istoricil de abuz sexual sau fizic nu este neobișnuit și poate fi văzut la peste o treime dintre pacienții cu tulburare disociativă. De aceea, un istoric psihosocial complet este de importanță vitală. Pacienții cu această tulburare sunt caracterizați prin lipsa îngrijorării față de propriile simptome. Este denumită “frumoasa indiferentă” de către Freud. Nu este un diagnostic caracteristic și de ajutor deoarece nu este specific sau sensibil pentru conversie. Pacienții cu conversie pot prezenta hemipareză, parapareză, monopareză, alterarea conștienței, orbire, convulsii, pseudocomă, tulburare anormală a greutății, afonie sau disfonie, lipsa coordonării sau mișcări bizare. În hemipareza psihogenică, contracțiile musculare sunt slab susținute și se pot diminua abrupt, pe măsură ce pacientul rezistă forței exercitate de către medic.
Tratamentul de elecție este psihoterapia, care poate fi instituită de timpuriu. Curele lungi de psihanaliză sau demersurile comportamentale vizează cauzele conflictualității și descurajarea formării simptomelor conversive.