Sindromul „Alice în Ţara Minunilor” este o afecţiune psihiatrică destul de rară, care se manifestă prin perceperea distorsionată a propriului corp. Persoanele afectate au impresia că anumite părţi ale corpului sunt mai mari sau mai mici decât în realitate sau că au forme ciudate
Aşa cum Alice devine în poveste ba foarte mică, ba uriaşă, la fel şi pacientul diagnosticat cu această tulburare are halucinaţii vizuale sau senzoriale, care îl fac să simtă că întregul corp sau doar anumite părţi ale acestuia au crescut, ori s-au micşorat subit.
Straniul sindrom, care mai este cunoscut şi ca „halucinaţia liliputană”, după micile personaje ale unei alte scrieri de ficţiune, „Călătoriile lui Gulliver” de Jonathan Swift, este legat de expunerea la anumiţi viruşi şi droguri, dar poate apărea şi în contextul altor afecţiuni. Această tulburare perceptivă pare a fi provocată de infecţii virale, epilepsie, migrene, tumori pe creier sau consumul de droguri psihoactive. Studiile au demonstrat că pacienţii prezintă o activitate anormală în cortexul vizual, responsabil de perceperea corectă a formei şi mărimii obiectelor.
Persoanele afectate pot prezenta micropsie sau macropsie. Micropsia este o condiţie vizuală anormală, care apare de obicei în contextul halucinaţiei vizuale, în care persoana afectată vede obiectele ca fiind mai mici decât în realitate.
Aceste halucinații sunt insoțite frecvent de migrene. În plus, distorsionarea simţului timpului este un alt simptom care completează lista manifestărilor acestei stranii tulburări psihiatrice. Persoana afectată de acest sindrom poate pierde, de asemenea, sentimentul de timp, o problemă similară cu lipsa perspectivei spaţiale. Cu alte cuvinte, timpul pare să treacă foarte încet. Lipsa de timp şi spaţiu conduce la dezorientare severă şi sentimente intense de neadecvare.
Perceperea distorsionată a realităţii îi fac pe pacienţii cu sindromul „Alice în Ţara Minunilor” să aibă senzaţia că sunt foarte vulnerabili, expuşi unor riscuri majore, mai ales că în timpul manifestării atacurilor acestei afecţiuni mişcările pe care cei în cauză le fac sunt adesea însoţite, în mintea lor, de un sunet, ceea ce îi face pe pacienți să aibă reţineri în a se mai mişca. De altfel, manifestările paranoide legate de sindromul „Alice în Ţara Minunilor” pot crea un pericol real pentru aceşti oameni. Din fericire, acest ciudat sindrom este rar. Din nefericire, tocmai faptul că apare rar lasă fără răspuns multe întrebări legate de manifestările sale enigmatice.
Conform psihiatrului Nabil Kitchener, acest sindrom este o colecție extraordinară de simptome prezente, care ascund în spate, de obicei, afecțiuni organice (de exemplu, epilepsia lobului temporal, migrenă pediatrică, infecția cu virusul Epstein-Barr, hiperpirexie nespecifică etc ...). Este un sindrom numit după „Aventurile lui Alice în Țara Minunilor" (1865), scrisă de Lewis Carroll, caracterizat prin distorsiuni corporale și percepții disordante ale distanțelor, dimensiunii, formei și relațiilor spațiale dintre obiecte.
Deși este considerat un sindrom care afectează preponderent copiii, An-Guor Wang a raportat în 2018 un caz la vârsta de 81 de ani, apărut în urma unei encefalite virale.
Prof. univ. dr. Anamaria Ciubară este unul dintre cei mai cunoscuți medici psihiatri. După o experiență de peste 10 ani la Institutul de Psihiatrie Socola Iași, acum își desfășoară activitatea la Spitalul de Psihiatrie ”Elisabeta Doamna” din Galați. Este medic primar psihiatru, profesor universitar la Universitatea ”Dunărea de Jos”, Facultatea de Medicină și Farmacie, catedra de Psihiatrie, și editor la American Journal of Psychiatry and Neuroscience. De asemenea, colaborează cu Clinica Medlife din Galați și cu clinica Helicomed din Iași. O puteți citi și pe http://lapsihiatru.ro/