Tulburarea psihotică indusă sau folie a deux este o tulburare delirantă rară, împărtășită de două sau mai multe persoane cu legături emoționale strânse. Numai una dintre persoane suferă de o tulburare psihotică autentică: delirurile sunt induse în celelalte persoane și, de obicei, dispar când persoanele sunt separate.
Elementul esențial al tulburării psihotice induse (impărtășite, folie a deux) îl constituie o idee delirantă care apare la o persoană care se află într-o relație strânsă cu o altă persoană (denumită uneori „inductor” sau „caz primar”), care are deja o tulburare psihotică cu idei delirante proeminente. Persoana ajunge să împărtășească convingerile delirante ale cazului primar în totalitate sau în parte.
Schizofrenia este probabil cel mai frecvent diagnostic al cazului primar, însă pot fi incluse și alte diagnostice, precum tulburarea delirantă sau tulburarea bipolară cu elemente psihotice.
Conținutul convingerilor delirante induse poate fi dependent de diagnosticul cazului primar și poate include idei delirante relativ bizare (de exemplu, că o putere străină ostilă îi transmite în apartament radiații care îi provoacă indigestie și diaree), idei delirante congruente cu dispoziția (de exemplu, cazul primar va primi curând un contract pentru un film în valoare de 2 milioane dolari, permițând astfel familiei să-și cumpere o casă mult mai mare cu piscină), ori idei delirante nonbizare, caracteristice tulburării delirante (exemplu, FBI-ul înregistrează telefonul familiei și deplasările membrilor familiei, când aceștia pleacă de acasă).
De regulă, în tulburarea psihotică indusă, cazul primar este dominant în relație și, treptat, își impune sistemul delirant unei a doua persoane, inițial sănătoasă și mai pasivă. Persoanele care ajung să împărtășească convingerile delirante sunt adesea înrudite (cu cazul primar) prin legături de sânge sau căsătorie, au trăit împreună mult timp, uneori într-o izolare socială relativă. Dacă relația cu cazul primar este întreruptă, convingerile delirante ale celeilalte persoane, de regulă, diminuă și dispar. Deși cel mai frecvent este observată în relațiile a numai doi oameni, tulburarea psihotică indusă poate surveni și la un număr mai mare de persoane, în special în situațiile de familie în care un părinte este cazul primar, iar copiii, uneori în grade diferite, adoptă convingerile delirante ale părintelui. Cu excepția convingerilor delirante, în tulburarea psihotică indusă comportamentul nu este de regulă bizar sau straniu.
În 2018, Bogousslavsky J. (Montreux) face o trecere în revistă a sindroamelor neuropsihiatrice. “Halucinația non-bizară, definită ca o credință falsă, deși este foarte puțin probabilă, este principala manifestare a tulburărilor delirante, cunoscută anterior sub numele de paranoia”, afirmă Bogousslavsky în lucrarea sa. Bazându-ne pe temele predominante ale delirării, pot fi descrise 5 subtipuri principale-erotomanice, de grandoare, de gelozie, de persecuție și somatice.
În sindromul De Clérambault, tema principală este erotomanică, legată de delirul pasional în care pacientul are sentimente sexuale puternice față de o altă persoană și are convingerea că aceasta este profund îndrăgostită de el sau de ea. Pacienții cu sindrom Othello prezintă o tulburare delirantă de tip gelos, o amăgire patologică că partenerul este necredincios.
În Folie à deux, două persoane prezintă același simptom psihiatric. Unul dintre cele mai cunoscute cazuri este cel al Ursulei și Sabinei Eriksson, două surori gemene din Suedia, care le-au dat bătăi de cap polițiștilor din Marea Britanie după ce s-au aruncat în față mașinilor care circulau cu viteză pe autostradă M6. Din fericire, cele două femei au supraviețuit incidentului și în ciuda rănilor suferite s-au ridicat de jos și au început să se certe cu polițiști. Una dintre femei chiar a încercat din nou să se arunce în față autovehiculelor și a lovit o polițistă. Într-un final, gemenele au fost sedate și Ursula a fost transportată la spital, în timp ce sora ei, Sabrina, a fost dusă la o secție de poliție. După ce a petrecut noaptea în custodia poliției, Sabrina a fost eliberată și a două zi a ucis un bărbat, care o găzduise peste noapte. Când a văzut că poliția este pe urmele ei, Sabrina a încercat din nou să se sinucidă, aruncându-se de pe un pod. Femeia a supraviețuit și de această data, însă a fost condamnată la cinci ani de închisoare.
Fără intervenție, evoluția este de regulă cronică, deoarece această tulburare survine cel mai frecvent în relații care durează de mult timp și sunt rezistente la schimbare. Prin separarea de cazul primar, convingerile delirante ale persoanei dispar uneori rapid, iar alteori foarte lent.