X

LA SFAT CU PSIHIATRUL. Despre comportamentul pasiv-agresiv. Oamenii veșnic nemulțumiți!

Autor: AnamariaCiubară / Data publicarii: 20-04-2018 16:04

Comportamentul pasiv-agresiv este expresia indirectă a ostilității cum ar fi încăpățânarea, comportamentul deranjant sau neîndeplinirea deliberată a sarcinilor solicitate pentru care unul (adesea în mod explicit) este responsabil.

Există două tipuri de atitudini pasiv–agresive: una conștientă și cealaltă inconștientă. Indiferent de contextul relațional în care se produce confruntarea, comportamentul pasiv-agresiv apare atunci când persoana are o reacție interioară agresivă pe care: fie nu și-o permite la nivel conștient (adică nu-și conștientizează agresivitatea) – comportament pasiv-agresiv inconștient, fie nu și-o permite la nivel manifest, comportamental (conștientizează ceea ce simte, dar nu-și dă voie a pune în act) – comportament pasiv-agresiv conștient.

 

De multe ori, deși persoana conștientizează faptul că modul de relaționare nu îi aduce beneficii, perseverează în aceastî eroare, cosmetizând agresivitatea cu o atitudine binevoitoare.

Personalitatea pasiv – agresivă este, de asemenea, însoțită de ambivalență. Spre exemplu, persoana dorește să își exprime sentimentele, dar îi este teamă de reacția celuilalt sau de faptul că va gândi despre el negativ, sau că va fi judecat și, astfel, își reprimă emoțiile și gândurile, afișând o mască binevoitoare, clocotind însă, în interior, de nemulțumire și frustrare.

 

O tulburare pasiv-agresivă poate rezulta dintr-un stimul specific copiilor (de exemplu, părinții dependenți de alcool / droguri, agresiuni, abuzuri). Familiile în care expresia sinceră a sentimentelor este interzisă tind să-i învețe pe copii să reprime și să nege sentimentele lor și să utilizeze alte canale pentru a-și exprima frustrarea. De exemplu, dacă pedepsele fizice și psihologice ar trebui să fie aplicate copiilor care exprimă furia, ei ar fi înclinați să fie pasivi- agresivi. Copiii care ocolesc ostilitatea pot avea dificultăți în a-și asuma, nu dezvoltă strategii de coping mai bune sau abilități de auto-exprimare. Ei pot deveni adulți care, sub un „charm seducător", poartă „intenția răzbunătoare", așa cum afirmă psihologul american Timothy F. Murphy și terapeutul Loriann Oberlin. Alternativ, indivizii pot avea dificultăți în a fi direct agresivi sau asertivi cu alții. Martin Kantor sugerează trei domenii care contribuie la furia pasiv-agresivă a indivizilor: conflicte privind dependența, controlul și concurența și că o persoană poate fi numită pasiv-agresivă dacă se comportă specific  în majoritatea ocaziilor.

Trăsăturile acestui comportament, considerat patologic, sunt:

 

 

     Ca etiologie putem vorbi despre moştenire genetică, comportament învăţat prin model parental sau dificultăţi precoce în relaţia cu autoritatea (familie, societate). Conform DSM, personalitatea pasiv–agresivă se referă la un pattern pervasiv de atitudini negativiste și de rezistența pasivă la cererile de performanță adecvată, începând precoce în perioada adultă și prezent într-o varietate de contexte, dupa cum este indicat de patru (sau mai multe) din urmatoarele:

1) se opune pasiv îndeplinirii sarcinilor sociale și profesionale de rutină;

2) se plânge că nu este ințeles și apreciat de alții;

3) este sumbru și certăreț;

4) critică și disprețuiește fără motiv autoritatea;

5) își exprimă invidia și resentimentele față de cei evident mai prosperi;

6) își exprimă în mod exagerat și persistent acuzele de nesanșă personală;

7) alternează între sfidare ostilă și penitență.