La sfârşitul lunii octombrie, CCIR va organiza Forumul de Afaceri România-Turcia

Sursa foto CCIR

CCIR va organiza Forumul de Afaceri România-Turcia.Președintele Camerei de Comerț și Industrie a României (CCIR), dl Mihai Daraban, a avut, în data de 10 septembrie a.c., o întrevedere oficială cu E.S. dl Ozgur Kivanc Altan, Ambasadorul Turciei în România și dl Ali Kibar, președintele Consiliului de Afaceri România – Turcia, în vederea stabilirii următoarelor acțiuni concrete în ceea ce privește cooperarea dintre mediile de afaceri ale celor două state.

CCIR va organiza Forumul de Afaceri România-Turcia

„Apreciez în mod deosebit inițiativa Ambasadei Turciei în România de a dinamiza și intensifica cooperarea dintre cele două state, atât pe plan comercial cât și investițional, mai ales având în vedere faptul că la nivelul CCIR există o preocupare permanentă pentru sprijinirea accesului companiilor românești pe piețele extracomunitare.

Sursa foto: CCIR

În cadrul întâlnirii de astăzi, am stabilit organizarea unui forum de afaceri România – Turcia la sfârșitul lunii octombrie a acestui an, la București, eveniment ce va avea loc în marja Comisiei Mixte de Cooperare Economică și Comercială (JETCO). Sfârşitul lunii octombrie reprezintă un moment oportun pentru desfășurarea acestui forum, în aceeași perioadă la Centrul Expozițional Romexpo fiind în plină desfășurare târgul internațional INDAGRA, cel mai mare eveniment al industriei agricole din Sud-Est-ul Europei.

CCIR. Sursa foto: https://ccir.ro/

România trebuie să găsească soluții

E.S. dl Ozgur Kivanc Altan, Ambasadorul Turciei în România, a remarcat faptul că la nivelul anului 2023, valoarea schimburilor comerciale dintre cele două state era de aproape 9,5 miliarde de euro, cu un deficit comercial din partea țării noastre de peste 3,3 miliarde de euro. În opinia Excelenței Sale, România trebuie să găsească soluții în ceea ce privește creșterea exporturilor în Turcia, pe modelul volumului schimbului de servicii care, în ultimul an, a reușit o reducere a deficitului cu 35 de milioane de euro.

Apel către autoritățile române

Președintele Consiliului de Afaceri România – Turcia, dl Ali Kibar, a făcut, prin intermediul CCIR, un apel către autoritățile române de a simplifica procedurile de obținere a permiselor de muncă, având în vedere interesul crescut al companiilor turcești în ceea ce privește extinderea afacerilor în România.