LA REPUBBLICA: Miracolul lichefierii sângelui lui San Gennaro în era Covid s-a produs sâmbătă, la ora 10.02, într-o catedrală pe jumătate goală

„Vă anunț cu bucurie că sângele Sfântului Gennaro s-a lichefiat şi de data aceasta”.

În catedrala napolitană care nu a fost niciodată atât de rece şi de goală, consecinţă a măsurilor anti-coronavirus, cardinalul Crescenzo Sepe arată reprezentanţilor orașului fiola în care, potrivit cultului creștin, se petrece miracolul vechi de secole al sfântului patron al orașului.

Sângele lui San Gennaro s-a lichefiat la ora 10.02. Minunea este anunţată, ca de obicei prin fluturarea unei batiste albe în faţa catedralei. „Sângele - a adăugat cardinalul - este complet lichefiat: un semn al iubirii, al bunătății, al milei lui Dumnezeu și al apropierii, al prieteniei Sfântului nostru Gennaro”.

Din 1389 şi până în prezent, ceremonia lichefierii sângelui lui San Gennaro are loc de trei ori pe an: în sâmbăta dinaintea primei duminici din mai (când moştele sfântului au fost aduse la Napoli), pe 19 septembrie (ziua martirului şi patronului spiritual al oraşului Napoli) şi pe 16 decembrie, când se comemorează erupţia Vezuviului din 1631, când se spune că sfântul a făcut miracolul de a opri lava la porţile oraşului.

Sângele, coagulat, care este ţinut într-o capsulă specială din sticlă, se lichefiază în mod miraculos în timpul slujbei. San Gennaro a fost episcop al oraşului Napoli în secolul al treilea, fiind decapitat în timpul persecuţiilor la care erau supuşi creştinii în timpul împăratului Diocleţian. Moaştele sale şi sângele sunt păstrate în catedrala din Napoli.

Sursa

Traducerea Cătălina Păunel/cpaunel/cciulu