La plimbare prin Ținutul Conacelor

La plimbare prin Ținutul Conacelor

Județul Covasna e cunoscut și sub numele de Ținutul Conacelor pentru că aici poți vizita peste 160 de case construite între secolele 17-19 de nobilii maghiari.

 Cele mai multe sunt în satul Bicfalău, aproape 40 de conace, dar majoritatea pot fi văzute și în interior doar cu acordul proprietarului. Unele din județ au intrat în circuitul turistic ca hoteluri, pensiuni sau muzee, în timp ce altele urmează a fi restaurate, din inițiative private, cât și de către Consiliul Județean Covasna

Într-o zi care inițial se anunța ploioasă, tipică începutului toamnei, am ajuns în Bicfalău, un sat din comuna Ozun, situat în partea de sud a județului Covasna. Locul este unic în România prin faptul că are cele mai multe conace, cam 37 la număr. Bicfalău face parte din comuna Ozun, alături de satele Sântionlunca , Lisnău, Măgheruş, Lisnău-Vale și Lunca Ozunului. Tot drumul până acolo norii grei împânzeau și întunecau cerul, dând mai degrabă impresia că se lasă seara, nu că ar fi în prima parte a zilei. Cu toate acestea, odată ce-am intrat în localitate soarele și-a făcut apariția.

Una din trei case e un conac

Deși am sosit cu ceva întârziere Ráduly István, primarul comunei Ozun, ne aștepta nerăbdător ca să ne arate cea mai prețuită comoară a satului – casele construite de grofii maghiari între sec. 17- 19, pe care speră să le includă cât mai curând în patrimoniul UNESCO. Povestește cu mândrie în glas că, deși în întreg județul Covasna poți admira peste 160 de conace, în Bicfalău sunt cele mai multe. El se oferă să fie ghidul nostru în această mică incursiune într-o bucățică din istoria maghiarilor. Plecăm de la pensiunea primarului, construită în dorința acestuia de a atrage cât mai mulți turiști în zonă. Într-o plimbare lejeră pe ulițele satului Bicfalău, poți vizita în numai o oră aproape jumătate din casele vechilor nobili, deoarece de-a lungul șoselei care taie satul în două, una din trei case e un conac. Satul are și o școală pentru clasele I-VIII, construită în 1896 dar renovată.

FOTO: Primaria comunei Ozun ar vrea să cumpere un conac pe care să-l trasnforme în muzeu

Unul singur, ridicat din bârne de lemn

Pe drum am aflat de la primarul Ráduly István că nobilii maghiari au deținut multe terenuri în Bicfalău, pentru că era o zonă în care puteau practica hobby-urile lor preferate: călăria și vânătoare. Prin urmare, aceștia au început să construiască multe conace, a căror dimensiune variază în funcție de cât de înstăriți erau proprietarii. “Majoritatea conacelor seamănă cu casele boierești și sunt împrejmuite de ziduri foarte groase, fiind construite din cărămidă și piatră. Un singur conac din sat a fost ridicat din bârne de lemn”, mi-a spus edilul comunei Ozun. Oamenii din sat se mândresc și cu câțiva pomi fructiferi vechi de 200- 300 de ani. Casele au fost declarate conace după diferite criterii, precum aspectele arhitectonice, faptul că unele au pridvoare și ferestre mici. Ele îmbină trei stiluri arhitecturale - renascentist, baroc și neoclasic.

De ce satul nu e în UNESCO

Deși majoritarea sunt monumente istorice, demersul înscrierii lor în patrimoniul Unesco este anevoios. Din păcate, multe dintre conace sunt în diverse stadii de degradare. Cea mai mare parte a proprietarilor nu au banii necesari să le restaureze, dar refuză să le vândă altora care ar putea să facă investițiile necesare. Alți proprietari leau recondiționat, dar nu au respectat criteriile arhitecturale. Ei le-au pus termopane, deși e interzis acest lucru, precum și vopsirea pereților în culori stridente – mov, roz, portocaliu - sau adăugarea unui etaj. “Cam 40% dintre ele au fost stricate de renovări aiurea. Cele care sunt foarte dărăpănate nu vor să să le vândă proprietarii pentru că le-au moștenit de-a lungul generațiilor”, a explicat primarul. El a adăugat că s-au rugat de localnici mulți investitori străini, în special italieni, dar proprietarii s-au împotrivit, insistând ca vechile conace să rămână în familie. L-am întrebat la ce preț ar putea cumpăra cineva un conac. Prin 2005, prețul era undeva între 20-25 mii de euro, cam cât trei apartamente în Sf. Gheorghe, a răspuns primarul. În prezent un conac costă între 60.000 și 70.000 euro. Edilul comunei a mai precizat că au avut un an turistic foarte bun. Sezonul a fost full, satul a fost vizitat de mulți români, israelieni și unguri. O noapte de cazare într-o pensiune din sat costă între 80 de lei de persoană și 150 lei pentru o familie de trei persoane. Există și apartamente care pot fi închiriate cu 180 lei pe noapte.

Câți turiști vizitează județul Covasna

La nivelul județului Cosvana numărul structurilor de primire turistică e în creștere. Dacă în 2006 erau 52, în 2015 numărul acestora a ajuns la 108. Și capacitatea de cazare turistica e în trend ascendent. De la 3.735 de spații de cazare în 2006 s-a înregistra o creștere până la 5.582 de locuri în 2015. În ceea ce privește numărul turiștilor care au vizitat județul în urmă cu 10 ani era de 51.350, ca anul trecut cifra să crească până la 97.422. Dintre persoanele care au ajuns în diferite zone ale Covasnei, 10% au fost turiști străini, iar restul de 90% români. Pe lângă Bicfalău, vizitatorii sunt interesați și de stațiunea Covasna, care e considerată „locomotiva„ turismului judeţean, unde majoritatea a turiştilor vin la odihnă şi tratament cu bilete subvenţionate de stat. Prețurile sunt foarte accesibile în județ. De exemplu, în stațiunea Covasna, un sejur de 6 nopți cu mic dejun inclus, la un hotel de trei stele, pornește de la 450 lei per persoană. Ofertele includ și 2 proceduri de tratament pe zi și o consultație medicală gratuită.

Ne puteți urmări și pe Google News