La Monte Carlo, fără fiţe

Sună imposibil, dar se poate. Şi cât ar părea de neverosimil există oameni care se duc în minunatul Principat Monaco nu pentru a se etala, ci pentru a vizita!

Astfel, Muzeul Oceanografic de la Monte Carlo se bucură de privilegiul de a fi vizitat de o mulţime de doritori de cultură generală şi nu de fiţe.

Muzeul a fost întemeiat în urmă cu aproape o sută de ani de prinţul Albert I, un pasionat de biologie, îndeosebi de fauna marină. Cele mai multe dintre exponate au fost colecţionate chiar de el.

Clădirea care adăposteşte muzeul este impresionantă, fiind "cocoţată" pe o stâncă ce se înalţă 85 de metri deasupra nivelului mării. Exponatele au câştigat de-a lungul timpului admiraţia turiştilor, cel mai vizitat fiind acvariul, din subsolul muzeului, care ofera un spectacol fabulos al florei şi faunei marine.

<iframe width="620" height="345" src="http://www.youtube.com/embed/H8XnFn466D8" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>