ADRENALINĂ. Cu undiţa în mână, la minus 12 grade Celsius, pe o baltă îngheţată care trosneşte sub tine.
Când a trosnit gheaţa sub tine, cu un zgomot ca o lovitură de tun ce vine din adâncuri şi vezi cum crapătura se întinde cu şerpuieli către mal, îţi vezi într-o secundă toată viaţa. Frigul care te amorţise se transformă într-o transpiraţie rece. Lângă tine, chirciţi pe nişte scăunele miniaturale şi încotoşmăniţi ca nişte eschimoşi, şase inşi se strică de râs uitându-se la spaima ce-ţi schimonoseşte moaca: "Las’ că-i de bine! Se îngroaşă gheaţa. De rău e când face aşa la dezgheţ!". Atunci, lacul îşi ia macabrul tribut de care afli, seara, la ştiri. Ieri, la prânz, pe un ger de 12 grade Celsius, am numărat 23 de indivizi care se holbau în jos, spre nişte găuri cât palma săpate în gheaţa de pe Lacul Morii, din Capitală. Vorbesc o limbă din care nu pricepi mai nimic: dandinetă, tărboc, marmuşcă şi "libelule" etc. După şase ore de dat la peşte, cel mai câştigat abia a strâns un kil de plevuşcă, de-o saramură. În weekend, pe balta îngheţată bocnă, o să fie câteva sute de astfel de împătimiţi. Pescuitul la copcă, cu siguranţă e un sport extrem!
"Târbocul" şi “libelulele"
Florin şi Sebastian Beutel sunt veri şi pescari de când se ştiu. Abia au aşteptat să îngheţe bălţile, să dea la copcă pe Lacul Morii. Au bătut drumul tocmai din Rahova, ca să întindă firul în două găuri sparte cu ciocanul. "Gaura e mică. Dacă prinzi unu’ mai mare, te uiţi la el... Da’ n-am io norocu ăsta", se zgribuleşte Florin, zugrav de meserie. O pârâitură a gheţei te ia pe şiră. "Aoleo", murmură fotograful. "N-ai grijă! să vezi cum se crapă sub tine când stai pe scăunel. N-are nimic dacă se crapă...", mai mult te sperie decât te linişteşte Sebi, vărul său, instalator fără serviciu. Mai încolo se vede că a fost o copcă mai mare, acum obturată complet de ger. "P-acolo scot ăştia «libelule» cu «tărbocu’»!", explică, superior, Florin. "Libelulele" sunt nişte viermişori de mâl, iar "tărbocul" e scula cu care se scot de pe fundul lacului, o prăjină cu un cadru pătrat la cap de care e prinsă o plasă cu care se râcâie prin mâlul de pe fund.
SFATURI Scule și momeli pentru pescuitul la copcă
Pescuitul la copcă se face cu o undiță cu plută și cârlig încărcat cu diferite larve de insecte, ori cu o lansetă de un metru lungime, de putere foarte mică, cu o antenă flexibilă din carbon și cu dandinetă sau cârlig lestat, pe care se atârnă o momeală vie. Pe lacurile din jurul Capitalei, scula clasică pentru copcă este lanseta cu mulinetă ușoară, nestrânsă(cu piedica slăbită), pentru a lăsa peștele să ia fir. Nada depinde de peștele pe care vrem să-l prindem.
De exemplu, pentru ciprinide – crap, caras, roșioară - momeala ideală este larva de libelulă. Se pot folosi și viermuși sau râme subțiri. Pentru răpitori, știucă sau biban, momeala ideală este peștișorul viu: cărășel, roșioară și oblete, prinși înainte de a îngheța balta și ținuți într-un acvariu sau într-un butoiaș, dar și momeli artificiale: dandinete, lingurițe și voblere mici. Se poate pescui si cu un băț simplu de trestie, cam de un metru lungime, cu fir de 0,14-0,18 mm, cîrlig nr. 10-14 legat direct pe fir, alică de plumb sau folie și plută de 4-5 cm, sensibilă. În Deltă și pe lacurile din bazinul Dunării pescuitul la copcă e cu totul altă poveste. (Alexandru Boariu) Cu "dandineta" la ghiborţ. Captura zilei: un biban de o sută de grame, plus niscaiva fâţe De două ceasuri stau cei doi veri pe baltă şi, dacă tot n-au prins nimic, au dovedit o sticlă cu vin de butuc: "Încercăm la bibănel, ghiborţ, bălos sau roşioară, da’ nema...". Oftează amândoi: "N-aţi venit astă-vară, pe Dâmboviţa, la bibliotecă, lângă Unirii, să vedeţi cum prindeam caras la kil şi biban de două!". Pe nea Mitică Răducanu îl rodea de dimineaţă să iasă pe lac. De la fereastră, balta îngheţată îi dădea halucinaţii olfactive, cu mirosuri de prăjeală de caras crocant. Frigul l-a ţinut în casă până la amiază. Pensionarul de 62 de ani, fost mecanic la IUT, mai are trei zile până la pensie şi s-a cam săturat de cartofi şi varză. Sub braţ îşi ţine undiţa cu "dandinetă": "Adică o tablă mică cu un ac", te lămureşte moşul şi nu prea. O ia voiniceşte spre mijlocul lacului: "Poate găsesc vreo copcă deja făcută...". Gheaţa trosneşte iarăşi şi nu ştii cum să ajungi mai repede pe mal.
HOBBY Nicu "la pătrat": "Frumoasă dambla!". Peştii în "Ramadan"
"Noi avem un «barometru»!", explică Nicu "la pătrat" cum stă treaba. "E unu’, nea Nicu «Tulumbă», de un chintal jumate. Când intră ăla pe gheaţă înseamnă că e sigur! E cea mai frumoasă dambla... Să vezi ce dormi după ce stai şase ore pe gheaţă", încearcă să te lămurească pescarul înrăit.
Niciunul nu recunoaşte că are băutură în traistă, dar fiecare are o sticluţă cu "ingredientul" corespunzător. "Vinerea nu se bea!", râde Cornel Ionescu uitându-se cruciş la gaura din faţa sa. Cu toţii dau la "marmuşcă", o momeală artificială ce imită sub apă mişcările unei insecte. Se zgribulesc pe scăunelele lor şi se miştocăresc: "Eşti cel mai fraeru’ de pe baltă!".
Gaura cu peştii în “Ramadan"
"Ia uite-l pe tovarăşu’ ghiborţ!", se înfoaie nea Nicu la pătrat la vederea celei de-a douăzecea fâţe capturate: "Da’ tu să scrii, la ziar, şalău, acolo!". Ăilalţi înghit în sec. Unu’ mai hâtru conchide: "La gaura mea sunt în Ramadan! D-aia nu muşcă...". Mai stă puţin şi te abureşte: "Io nici măcar n-am venit pentru mine... Am o listă întreagă de la prieteni. Unu’ cu un kil, altu’ vrea două...“.
Nea Nicu “la pătrat" şi tovarăşul său
Un kilometru mai la nord a ieşit la pescuit trupa din ultimul bloc din Crângaşi, Bl 1 ICM. Şase inşi, toţi pensionari. Cinci dintre ei se uită cu ciudă la al şaselea care trage afară fâţă după fâţă. Îl cheamă Nicolae Nicolae, dar se recomadă Nicu "la pătrat". Are 55 de ani şi te gândeşti că, dacă cele 135 de kile ale sale n-au spart gheaţa sub el, eşti în siguranţă. "Uite ce «tovarăş» am luat!", e mândru Nicu "la pătrat" de captura zilei: un biban de o sută de grame şi 12 centimentri lungime. "Uite, altu’!", şi mai scoate unu’ spre disperarea vecinilor de scară. N-apucă să-l scoată din cârlig şi un trosnet se aude sub tine. "Uite, colo, cum crapă!", îţi bagă spaima în oase nea Costel Moşoiu, când îţi arată cum şerpuieşte o crăpătură fix pe sub scăunelul prietenului său. Şi-ţi mai bagă un cui în inimă: "Am făcut pe mine odată, când a trosnit sub mine, de n-am intrat pe gheaţă zece ani!".