Potrivit Raportului întocmit de Consiliul Național al Rectorilor (CNR), profesorii universitari din lista publicată de Ministerul Justiției, care au semnat recomandări pe lucrările persoanelor aflate în închisoare, și-au asumat o activitate personală „extracontractuală, în afara raportului juridic” cu universitățile unde sunt angajați. Cu alte cuvinte, nu aduc niciun prejudiciu imaginii acestora! Raportul a fost făcut la solicitatea ministrului Educației, Adrian Curaj, care a cerut CNR să decidă dacă activitatea „extrașcolară” a cadrelor universitatea afectează sau nu instituțiile de învățământ superior.
Legislația în vigoare nu stabilește niciun fel de relație juridică între instituțiile de învățământ superior și penitenciare ori între instituțiile de învățământ superior și persoanele private de libertate care aleg să desfășoare activități cu caracter științific în vederea reducerii pedepselor privative de libertate, se mai arată în raportul forului suprem al rectorilor, citat de Agerpres.
„Până la această dată, 43 de universități ne-au adus la cunoștință opinia oficială cu privire la subiectul recomandărilor emise de către cadre didactice privind relevanța unor tematici în cadrul unor domenii specifice de competență, în scopul elaborării unor lucrări de către persoane private de libertate. Din analiza materialelor primite se desprind unele concluzii: În prezent, legislația în vigoare nu stabilește niciun fel de relație juridică între instituțiile de învățământ superior și penitenciare ori între instituțiile de învățământ superior și persoanele private de libertate care aleg să desfășoare activități cu caracter științific în vederea reducerii pedepselor privative de libertate”, explică documentul.
Pot coordona ce lucrări doresc!
De asemenea, raportul mai precizează și că, din punct de vedere legal, cadrele didactice care au competența de a evalua relevanța unor tematici pentru domeniile specifice de activitate, precum și lucrări cu caracter științific, pot să fie coordonatori în instituției de învățământ superior angajatoare, din moment ce nu există nicio normă juridică sau administrativă care să-i împiedice.
Apoi, „reglementarea legală privind dreptul persoanelor private de libertate de a beneficia de reducerea pedepselor ca urmare a desfășurării unor activități cu caracter științific nu a instituit vreo obligație corelativă în sarcina instituțiilor de învățământ superior privind exercitarea acestui drept. Așadar, capacitatea penitenciarelor de a asigura condițiile și suportul necesar desfășurării de activități cu caracter științific de către persoanele private de libertate trebuie evaluată și asigurată de către Ministerul Justiției", se mai arată în raport.
Nu pot să-i sancționeze și nu pot stabili valoarea lucrărilor
CNR mai precizează și că instituțiile de învățământ superior pot sancționa cadrele didactice pentru nerespectarea normelor de etică, exclusiv pe baza contractului de muncă și doar în legătură cu executarea acestuia. În rest, n-au cum!
Totodată, legat de solicitarea Ministerului Justiției care a cerut să se stabilească dacă acele lucrări au sau nu valoare științifică, CNR susține că „evaluarea în vederea stabilirii caracterului și calității lucrărilor științifice elaborate de către persoanele private de libertate necesită, pe de-o parte, reglementarea egală a unei astfel de competențe în sarcina instituțiilor de învățământ superior, iar, pe de altă parte, asigurarea resurselor financiare aferente, având în vedere faptul că în prezent activitățile cuprinse în norma didactică a cadrelor didactice sunt stabilite la nivel de lege”, afirmă sursa citată.
„Considerăm că perpetuarea acestei confuzii generate de vicii de reglementare cu care universitățile nu au nicio legătură aduce grave deservicii învățământului superior românesc. Acest lucru accentuează necesitatea adoptării urgente a unor reglementări care să fie în concordanță atât cu drepturile legale ale persoanelor private de libertate, cât și cu autonomia universitară coroborată cu răspunderea etică a cadrelor didactice față de angajarea prestigiului lor profesional, certificat într-o bună măsură de afilierea la universitățile românești", se mai arată în raportul CNR, citat de Agerpres.
Ministrul Educației Naționale și Cercetării Științifice, Adrian Curaj, a cerut, în ianuarie Consiliului Național al Rectorilor să facă analizeze cum este afectată integritatea academică, în contextul în care Ministerul Justiției a făcut publică lista profesorilor universitari și conferențiari care au semnat recomandări pentru persoanele aflate în regim de detenție.