Se apreciază că următoarea ordonanță militară, care va fi emisă marți, va prelungi starea de urgență în România până în 15 mai 2020.
Mai mult, va fi menținută recomandarea autorităților pentru populație de purtare a măștilor de protecție, inclusiv după ce va expira starea de urgență în România, timp de 3 luni, începând cu 15 mai.
Majoritatea măștilor și a echipamentelor de protecție va fi furnizată de producția locală, cu ajutorul companiilor care s-au reprofilat și au început să producă materiale sanitare pentru combatarea Covid-19.
Începând din 14 aprilie, producatorul autohton de astfel de echipamente poate asigura 4 milioane de măști pe lună, continuând în paralel și importurile.
Surse citate Pro TV precizează că în noua ordonanță militară vor fi menținute restricțiile actuale pentru persoanele vârstnice. Cel mai probabil, persoanele de peste 65 de ani vor fi nevoite să rămână în case într-un anumit interval orar încă o lună după data de 15 mai 2020 - cu posibilitatea de prelungire a acestei măsuri.
Viitoarea ordonanță militară ar putea modifica intervalul în care ies persoanele vârstnice, iar pentru restul cetățenilor, regimul de deplasare s-ar putea relaxa mai devreme de 15 mai, dar nu mai devreme de 1 mai 2020.
În prezent, persoanele de peste 65 de ani din România pot ieși din casă doar în intervalul orar 11-13, pentru rezolvarea problemelor de strictă necesitate.
În ultimele zile, însă, a fost aglomerație în piețele din mai multe orașe din țară, în contextul pregătirilor pentru Florii și Paște, ceee ce a dus la nerespectarea regulilor de distanțare socială.
Discuții despre “ce facem cu nunțile?” Potrivit surselor citate, unul dintre subiectele de discuție în Grupul de Comunicare Strategică a fost și cel referitor la desfășurarea nunților în România, în contextul actualelor restricții.
Cel mai probabil, aceste evenimente vor fi interzise încă 3 luni de acum încolo, astfel că un scenariu luat în calcul a fost prezența la aceste nunți a unui repezentant al DSP, care să verifice temperatura participanților și să depisteze eventuale cazuri de Covid-19.