La câte trilioane de DOLARI este estimată AVEREA întregii lumi

Averea globală, la mijlocul anului 2017, însumează 280 de trilioane de dolari, cu 6,4% mai mult decât cifrele de anul trecut, cea mai mare rată de creştere din 2012 datorită dezvoltării pieţelor de capital şi creşterii valorii activelor nefinanciare precum proprietăţile, arată un studiu Credit Suisse .

Averea globală este concentrată în mâinile unui procent mic de persoane, astfel încât 36 de milioane de milionari, mai puţin de un procent din populaţia adultă a globului, deţin peste 46% din patrimoniul financiar. Un procent de 70% din populaţia adultă - 3,5 miliarde de oameni - deţin mai puţin de 10.000 de dolari în bunuri, ceea ce înseamnă doar 2,7% din averea globală.

Cea mai mare parte dintre mileniali fac mai multe eforturi să câştige bani şi să-şi găsească slujbe bune decât generaţia părinţilor, în ciuda pregătirii lor superioare, este altă concluzie studiu luirealizat de banca elveţiană Credit Suisse.

Milenialii, tinerii născuţi între 1982 şi 2000, potrivit Institutului de Statistică american şi care au acum vârste cuprinse între 35 şi 17 ani, se confruntă cu reguli mai aspre de creditare, preţuri în creştere ale locuinţelor şi o mobilitate financiară mai mică, precizează studiul.

''În contextul în care generaţia 'baby boomers' deţine cele mai multe slujbe bine plătite şi cele mai multe locuinţe, milenialii au mai puţine realizări decât părinţii lor la aceeaşi vârstă, în special în ceea ce priveşte veniturile, locuinţele şi alţi indicatori ai bunăstării'', se precizează în studiul anual Global Wealth al băncii elveţiene, publicat marţi.

Efectul acestei stări de fapt este că doar cei care au multe realizări pe plan profesional şi cei care lucrează în domenii profitabile precum tehnologia sau domeniul financiar au perspective mai bune decât părinţii lor.