La București, Madonna va cânta acolo unde a vorbit Papa

Diva pop, care vine pentru prima dată la București, va cânta în Parcul Izvor, locul unde Papa Ioan Paul al II-lea, Suveranul Pontif care a vrut s-o excomunice, le-a vorbit românilor în 1999.

Madonna, una dintre cele mai controversate vedete ale epocii moderne, va susține pentru prima oară un concert în România, pe 26 august, în Parcul Izvor din Bu curești, în cadrul turneului mondial „Sticky&Sweet”. Acest circuit mondial a început anul trecut și promovează cel mai recent album al artistei, „Hard Candy”. Spectacolul, organizat în România de Emag!c Entertainment, este sponsorizat oficial de compania de telefonie mobilă Vodafone România.   Informația că turneul Madonnei „Sticky&Sweet” ar putea trece și prin București, care circula, oricum, în fiecare an, a căpătat formă la sfârșitul lunii ianuarie, când diva pop și-a anunțat pe site-ul oficial intenția de a cânta în România și în țări vecine precum Bulgaria, Ungaria sau Serbia.

Vestea a fost infirmată la scurt timp după ce anunțul a apărut pe site-ul artistei, motivul invocat în mediile interesate fiind lipsa unui stadion corespunzător pentru un astfel de show. Gurile rele susțineau, însă, că Ma donna nu va concerta în România din cauza lipsei banilor necesari pentru a plăti o asemenea producție. În Europa de Est Regina pop, care până acum nu și-a prelungit niciodată un turneu, a anunțat la sfârșitul lunii ianuarie că își va relua în iulie turneul, adăugând încă 16 țări europene.

Concertul Madonnei din România este precedat de un spectacol pe care diva americană, în vârstă de 50 de ani, îl va susține, pe 24 august, în capitala Serbiei, la Belgrad. După show-ul din România, Madonna va pleca la Sofia, unde va susține un concert, pe 29 august. Turneul „Sticky&Sweet” a debutat, în luna august a anului 2008, în Marea Britanie (orașul Cardiff) și a trecut prin aproximativ 58 de orașe din Europa și din America. Un show extravagant Spectacolul „Sticky&Sweet”, care va dura în jur de două ore, va avea patru secțiuni: „The Pimp”, un omagiu adus anilor ’20 şi stilului „gangsta’ pimp” din muzica modernă, „Old School”, în care Madonna revine la stilul din anii ’80, care a consacrat- o, şi la începuturile muzicii rap, secţiunea dedicată muzicii şi dansului din folclorul balcanic, cu influenţe din muzica ţigănească, şi secţiunea Rave. Show-ul nu va fi lipsit de strălucirea tipică spectacolelor semnate Madonna, costumaţiile de scenă fiind realizate de 36 de designeri.

Turneul mondial „Sticky&Sweet Tour” include atât piese de pe cel mai nou album al vedetei, „Hard Candy”, dar şi hituri mai vechi, precum „Vogue”, „Hung Up” şi „Ray Of Light”. Invitatul special al concertului susţinut de Madonna este DJ Paul Oakenfold, artistul care deschide toate show-urile reginei din cadrul „Sticky&Sweet Tour”. O mașinărie de marketing

Madonna, o întreagă mașinărie de marketing, pe care ea însăși o controlează, s-a transformat de-a lungul anilor într-un simbol al perpetuei mișcări și reinventări. Încă din anii 1990, cântăreața a intrat în conflict cu Biserica Catolică, când a filmat videoclipul piesei „Like A Prayer”. La apariția clipului, însuși Papa Ioan Paul al II-lea i-a interzis artistei să mai apară pe scenele Italiei, dar, obișnuită să mizeze pe rețeta „șoc”, Madonna a pretins pe atunci că nu-i pasă.

Deși au trecut ani de atunci, Madonna se arată în continuare în fața a milioane de spectatori în poziții provocatoare și cu îmbrăcăminte ex travagantă și extrem de sexy. În cadrul ultimului ei turneu mondial, „Confession World Tour”, diva pop și-a uimit din nou fanii, când la unul dintre concerte, în timpul melodiei „Live To Tell”, a apărut atârnată de o cruce luminoasă, înaltă de șase metri și purtând pe cap o coroană de spini. Dacă la începutul carierei și mai târziu, numeroasele conflicte pe care Madonna le-a avut cu Biserica i-au adus celebritatea, se pare că diva nu vrea nici acum, la cei 50 de ani, să îmbătrânescă „cuminte”.

La începutul anului, cântăreața a divorțat de regizorul britanic Guy Ritchie, după șapte ani de căsnicie, pentru ca la scurt timp să fie fotografiată în ipostaze erotice alături de fotomodelul brazilian Jesus Luz, mai tânăr cu 20 de ani. Ultimul turneu al Madonnei, „Sticky&Sweet”, se dovedește a fi lipsit de controversele care au făcut-o celebră, deși diva și-a propus să șocheze încă o dată, cu o imagine de dominatoare sexy, care se „impune” cu cravașa în mână. 

REȚETA-ȘOC. La 50 de ani, regina pop mizează tot pe imaginea provocatoare și sexy care a consacrat-o

 BILETE   Clienții Vodafone au întâietate

Biletele pentru concert pot fi cumpărate, începând cu data de 3 martie, la diferite categorii de preț: 120 de lei, 160 de lei, 600 de lei și 800 de lei (categoria VIP), din magazinele Diverta, dar și on-line. Clienții Vodafone România pot cumpăra bilete în avans, de pe site-ul www.myticket.ro, în perioada 23 februarie - 2 martie.

Abonații companiei de telefonie mobilă pot cumpăra on-line maximum patru bilete, trimițând un SMS, cu tarif normal, la numărul 4545. Clientul va primi un cod unic ce va fi folosit, împreună cu numărul de telefon mobil, pentru înregistratrea pe site, în pagina dedicată concertului Madonnei. Concertul din România este precedat de un spectacol pe care diva americană, în vârstă de 50 de ani, îl va susține, pe 24 august, în capitala Serbiei, la Belgrad.