De 133 de ani sunt înregistrate tornade în România și, cu toate acestea, fenomenul meteorologic extrem nu este înregistrat, oficial, de autorități.
Ultimul vârtej uriaș a afectat, marți, 14 case din județele Călărași și Ialomița, în localitățile Drajna, Constantin Brâncoveanu și Dragalina, iar un autocar cu 39 de persoane a fost răsturnat. Responsabili ai IGSU au precizat că avertizările către populație, prin sistemul RO ALERT, se fac pentru vânt puternic, așa cum li se transmite de la ANM, noțiunea de tornadă nefiind catalogată în registrele inspectoratelor pentru situații de urgență.
Asta deși, în urmă cu 17 ani, pe 12 august 2002, la Făcăeni, o tornada cu intensitate F3+, considerată de specialiști cea mai puternică tornadă a secolului 21, ce a avut loc în Europa, a făcut prăpăd: trei oameni şi-au pierdut viaţa şi alţi 15 au fost răniţi, 1000 de persoane au fost sinistrate, iar o pădure de salcâmi de 120 hectare a fost distrusă. Atunci, Leslie R. Lemon, cunoscut meteorolog american, specializat în tornade, a făcut un studiu, împreună cu meteorologi români și recomanda intensificarea eforturilor de prognozare a tornadelor, creşterea conştientizării publicului şi măsuri pentru siguranţa populaţiei.
Prima tornadă, semnalată în 1886
Datele oficiale relevă că prima tornada din România a fost semnalată în Bucureşti în anul 1886. Cea mai violentă a avut loc în pe 13 mai 1912, în localitatea Breţcu, județul Covasna și a distrus 1548 de gospodării, a rănit peste 150 de persoane iar 17 oameni au murit. Pe site-ul prefecturii se precizează, însă, că în județ nu a avut loc vreo tornadă. Raed Arafat, șeful DSU, a precizat că instituția pe care o conduce nu a primit nicio înștiințare de la ANM despre posibilitatea formării unei tornade, acesta fiind motivul pentru care nu a fost dată nicio avertizare prin sistemul RO ALERT. Șefii ANM, responsabili de transmiterea datelor, și cei de la DSU au stabilit o întâlnire care va avea loc astăzi, pentru a se lămuri asupra fenomenului numit tornadă.