La 14 ani, s-a sinucis din dragoste

O adolescentă de 14 ani, din județul Satu Mare, a fost găsită moartă azi dimineață, în podul casei. În telefonul ei mobil polițiștii au găsit un mesaj de dragoste, trimis cu câteva minute înainte să se sinucidă.

Potrivit anchetatorilor, adolescenta din Călinești Oaș locuia cu bunica ei, părinții ei fiind divorțați, iar mama plecată la muncă în Italia. Fata s-a spânzurat azi-noapte, în podul casei, fiind găsită azi dimineață decedată de un unchi de-al ei. În telefonul mobil polițiștii i-au găsit un mesaj de dragoste, trimis cu câteva minute înainte să-și ia viața. Anchetatorii încearcă să dea acum de destinatarul sms-ului.