Procurorul şef european, Laura Codruţa Kovesi, a anunțat că a depus o plângere pentru despăgubiri împotriva companiei Wizz Air.
Un număr de 181 de călători ai companiei low cost trebuiau ajungă din Belgia la Cluj-Napoca, însă au fost blocaţi, de joi seară, pe aeroportul din Liege, vreme de mai bine de 20 ore.
„Bine că am ajuns acasă, am stat peste 20 de ore, de joi de la ora 14.00, după check-in ne-au anunțat că avionul are 3 ore întârziere, apoi alte două ore jumătate. La ora 22.00 ne-au anunțat că trebuie să ne mutăm pe aeroportul din Liege, iar check-in, bagaje, ne-au dus într-un terminal mai izolat și ne-au spus că s-a anulat zborul, asta în jurul orei 2.00 noaptea. Am depus o plângere (pentru despăgubiri - n.r.), aștept să văd reacția companiei la sesizarea pe care am depus-o. Am fost 181 de pasageri, unii erau cu bebeluși, au rămas fără lapte, nu era nimic deschis să cumpere de mâncare. Erau și două persoane cu cârje, bolnavi, care aveau anumite nevoi, nu a venit nimeni de la companie să ne explice ce se întâmplă, nu am știut dacă mai plecăm sau nu”, a spus Kovesi.
Pe parcursul șederii la Liege Laura Codruța Kovesi a declarat că a încercat să contacteze împreună cu alți pasageri reprezentanții companiei Wizzair, însă nu a răspuns nimeni. Nu s-a prezentat pe aeroport nici măcar un reprezentant al companiei.