Kosovo, istoria unui stat care stârnește aprige controverse

Kosovo, situată în Europa de Sud-Est, este o țară cu o istorie bogată și controversată, recunoscută parțial pe plan internațional. Cu o suprafață de 10.887 km² (prin comparație, județul Suceava are o suprafață de 8.553 km²)și o populație de aproximativ 1,6 milioane de locuitori, teritoriul său este caracterizat de peisaje variate, de la câmpii și dealuri la munți cu altitudini ce depășesc 2.500 de metri. Capitala și cel mai mare oraș este Pristina, iar alte orașe importante includ Prizren, Ferizaj și Gjilan.

O istorie marcată de imperii și conflicte

Triburile dardane au fost primele care au populat regiunea, formând Regatul Dardaniei în secolul IV î.Hr., cucerit ulterior de Imperiul Roman. După migrațiile slave din secolele VI-VII d.Hr., Kosovo a fost disputată între bizantini și bulgari, iar în secolul XIII a devenit centrul statului medieval sârb.

Bătălia de la Kosovo Polje din 1389, în care o coaliție condusă de sârbi a înfruntat Imperiul Otoman, este un moment definitoriu în istoria regiunii. În urma pierderii luptei din 1389, regiunea a ajuns sub dominație otomană aproape cinci secole, până în 1912, când a fost anexată de Regatul Serbiei după Războaiele Balcanice.

În secolul XX, Kosovo a devenit o provincie autonomă în Iugoslavia, dar tensiunile etnice dintre albanezi și sârbi au culminat cu Războiul din 1998-1999, care a dus la intervenția internațională și retragerea forțelor sârbe.

Kosovo și-a declarat independența față de Serbia pe 17 februarie 2008. Până în prezent, a fost recunoscută de 104 state membre ONU, dar Serbia continuă să o considere parte a teritoriului său, cu statut de provincie autonomă. Având în vedere această lipsă de consens internațional , țara nu a fost admisă imediat la Națiunile Unite (ONU). În 2010, Curtea Internațională de Justiție a decis că declarația sa de independență nu a încălcat dreptul internațional , dar Serbia a respins această decizie. Acordul de la Bruxelles din 2013 a stabilit o cooperare parțială între cele două părți, recunoscând autoritatea instituțiilor kosovare. Statul parțial recunoscut este membru al mai multor organizații internaționale, precum FMI, Banca Mondială și Comitetul Olimpic Internațional. În decembrie 2022, acesta a depus cererea oficială pentru aderarea la Uniunea Europeană, marcând un nou pas în consolidarea poziției sale internaționale.

Originea și semnificația numelui Kosovo

Numele Kosovo provine din limba sud-slavă, mai precis din cuvântul sârb kos (mierlă). Termenul este adjectivul posesiv neutru sârb, semnificând „al mierlei”.

Numele complet al regiunii a fost inițial Kosovo Polje, tradus ca „Câmpul mierlei”. Acest câmp, aflat în partea de est a teritoriului actual al Kosovo, este cunoscut ca locul celebrei Bătălii de la Kosovo din 1389, un moment definitoriu în istoria Balcanilor.

Denumirea în diverse limbi și utilizări istorice

În limba albaneză, regiunea este numită Kosova (formă definită) sau Kosovë (formă nedeterminată). În engleză și în alte limbi internaționale, numele utilizat în mod uzual este simplu „Kosovo”.

În perioada otomană, în 1877, denumirea Vilayetul Kosovo a fost extinsă pentru a desemna o regiune mai mare. De-a lungul istoriei, sârbii au făcut distincția între partea de est și partea de vest a regiunii. Astfel, partea estică, centrată pe câmpul istoric Kosovopoljie, a fost numită pur și simplu Kosovo, iar partea vestică, cunoscută pentru influențele sale culturale și religioase, a primit numele Metohija (în albaneză, Dukagjin).

Numele Metohija derivă din cuvântul grecesc μετόχια ( metóchia ; singular μετόχιον , metóchion ), însemnând „moșii monahale” – o referire la numărul mare de sate și moșii din regiune care erau deținute de mănăstirile ortodoxe sârbe și de Muntele Athos în timpul Evul mediu. Numele Metohija înseamnă „moșii monahale”.

Regiunea vestică, cunoscută și sub numele de Dukagjini sau Platoul Dukagjin, își trage denumirea de la familia nobiliară albaneză Dukagjini, activă în secolele XV-XVI. Acest teritoriu a fost parte a Sanjakului Dukakin, cu capitala la Peja. Denumirea reflectă influența istorică albaneză asupra regiunii și rolul acesteia în organizarea administrativă otomană.

Astăzi, termenul „Kosovo și Metohija” este folosit mai ales în limba sârbă pentru a desemna întreaga regiune, deși denumirea simplă „Kosovo” rămâne cea mai frecvent utilizată în alte limbi.

Identitatea „Dardaniană” și semnificația sa în Kosovo

Unii albanezi preferă să numească Kosovo „Dardania”, un termen cu rădăcini istorice adânci, care face referire la un regat antic și ulterior la o provincie romană ce ocupa teritoriul actualului Kosovo. Această denumire provine de la tribul antic al Dardanilor, considerat a avea legături cu termenul proto-albanez dardā, care înseamnă „pere” (în albaneza modernă: dardhë).

Fostul președinte al Kosovo, Ibrahim Rugova, a fost un susținător fervent al acestei identități „dardaniene”. Sub influența sa, steagul și sigiliul prezidențial kosovar au fost asociate cu această identitate, simbolizând o legătură cu trecutul istoric al regiunii. Cu toate acestea, denumirea „Kosova” continuă să fie utilizată pe scară largă de populația albaneză. De asemenea, steagul Dardaniei este folosit ca simbol oficial al instituției prezidențiale, subliniind importanța acestuia în reprezentarea națiunii.

Statutul internațional al Kosovo și „acordul cu asterisc”

Oficial, numele complet al Kosovo, conform constituției, este „Republica Kosovo”. În ciuda acestui fapt, statutul internațional al țării rămâne un subiect sensibil. În cadrul discuțiilor mediate de Uniunea Europeană, s-a ajuns la un acord între Pristina și Belgrad, în urma căruia Kosovo participă la unele organizații internaționale sub denumirea „Kosovo*”. Nota de subsol asociată cu acest titlu specifică faptul că desemnarea nu afectează pozițiile asupra statutului său și este conformă cu Rezoluția 1244 a Consiliului de Securitate al ONU, precum și cu Avizul Curții Internaționale de Justiție privind declarația sa de independență.

Acest aranjament, cunoscut sub numele de „acordul cu asterisc”, a fost stabilit printr-un set de 11 puncte la 24 februarie 2012. Soluția simbolică reprezintă un compromis între părți, permițând Kosovo să participe în forumuri internaționale fără a prejudicia statutul său de independență, recunoscut doar de o parte din comunitatea internațională.

Recunoașterea internațională

La nivel global, recunoașterea Kosovo variază semnificativ.

• State membre ONU: 104 din 193 (53,9%) au recunoscut Kosovo la 4 septembrie 2020.
• State membre ale Uniunii Europene: 22 din 27 (81,5%) susțin independența Kosovo. România, Spania, Grecia, Cipru și Slovacia sunt țările din UE care nu recunosc Kosovo și de aici și scandările suporterilor „Serbia, Serbia” la meciurile României cu Kosovo.
• Membri NATO: 28 din 32 (87,5%) au recunoscut Kosovo (România, Spania, Grecia și Slovacia nu recunosc Kosovo).
• State membre ASEAN: Doar 4 din 10 (40%) au oferit recunoaștere.
• Organizația Cooperării Islamice: 34 din 57 (59,6%) sprijină suveranitatea Kosovo.

Dintre țările G20, unsprezece, inclusiv toate cele șapte țări din grupul G7 (Australia, Canada, Franța, Germania, Italia, Japonia, Regatul Unit, Statele Unite, Arabia Saudită, Coreea de Sud și Turcia), recunosc Kosovo.

Pe de altă parte, opt țări din G20, printre care toate cele cinci membre fondatoare ale BRICS (China, Rusia, India, Brazilia și Africa de Sud), refuză să-i acorde acest statut.

Consiliul de Securitate al Națiunilor Unite (UNSC) rămâne divizat în această problemă: dintre cei cinci membri ai săi cu drept de veto , trei (Franța, Regatul Unit și Statele Unite) au recunoscut declarația de independență, în timp ce Republica Populară Chineză și-a exprimat îngrijorare, îndemnând la continuarea cadrului de negociere anterior. Federația Rusă (care are legături strânse cu Serbia) a respins declarația și o consideră ilegală și nu recunoaște independența Kosovo.

Eforturi de normalizare între Serbia și Kosovo

În pofida faptului că Serbia nu recunoaște diplomatic independența Kosovo, relațiile dintre cele două părți au evoluat semnificativ.

Acordul de la Bruxelles (2013) a marcat începutul unui proces de normalizare a relațiilor dintre cele două părți. Apoi prin Acordul economic (2020), Serbia și Kosovo au convenit să normalizeze legăturile economice și să suspende, temporar, acțiunile diplomatice care vizau recunoașterea sau nerecunoașterea acestuia.

În 2023 a fost încheiat acordul de normalizare (2023) sub medierea Uniunii Europene, cele două părți au stabilit un cadru pentru relații mai stabile. Serbia a acceptat să nu se opună apartenenței Kosovo la organizații internaționale. Documentele oficiale ale Kosovo, inclusiv pașapoartele și plăcuțele de înmatriculare, au fost recunoscute de Serbia. S-a agreat un calendar și o foaie de parcurs pentru implementarea acordului.

Tensiuni recente pe fondul blocajului în negocierile conduse de UE

Relațiile dintre Serbia și Kosovo rămân extrem de dificile, iar recentele schimburi de acuzații și măsuri politice au amplificat divergențele.

Președintele sârb, Aleksandar Vučić, a declarat că nu are „nicio relație” cu liderii kosovari și a acuzat Pristina de agresivitate. Prim-ministrul kosovar, Albin Kurti, l-a caracterizat pe Vučić ca fiind „irațional” și „disperat”, acuzând Serbia că provoacă deliberat conflicte. La rândul său, Vučić a respins aceste afirmații, susținând că nu dorește să alimenteze tensiunile, chiar dacă guvernul sârb nu recunoaște independența Kosovo.

Tensiunile recente au izbucnit în special în nordul regiunii, o zonă cu populație majoritar sârbă. După alegerile locale din 2023, boicotate de comunitatea sârbă, Priștina a trimis forțe speciale pentru a proteja oficialii aleși etnici albanezi (aleși cu doar 3% din voturi în zona din nordul Kosovo, majoritar sârbă). Această decizie a generat confruntări violente, soldate cu pierderi de vieți omenești și proteste ample.

Kosovo a confiscat sute de arme din zonele de conflict, iar Serbia continuă să sprijine financiar comunitățile sârbe din regiune, în special în sectoarele sănătății și educației.

Rolul Uniunii Europene și NATO

De atunci, eforturile Uniunii Europene de a aduce cele două părți la masa negocierilor nu au produs rezultate notabile. În cadrul unei reuniuni organizate recent la Bruxelles, Vučić și Kurti au participat, dar nu au purtat discuții directe. Liderii europeni au subliniat importanța păcii și integrării Balcanilor în Uniunea Europeană, însă progresul rămâne limitat.

De asemenea, NATO rămâne un actor crucial în menținerea stabilității, păzind punctele de trecere cheie din regiune, inclusiv podul peste râul Ibar, care separă comunitățile albaneze și sârbe.