Koscielny a fost refuzat de CS Otopeni!

Cu câţiva ani în urmă, internaţionalul francez care evoluează la Arsenal Londra a dat probe la echipa ilfoveană, dar n-a fost păstrat.

Valeriu Răchită, fostul manager al echipei Petrolul Ploieşti, a făcut o dezvăluire-şoc la Radio GSP. Internaţionalul francez Laurent Koscielny a fost refuzat în urmă cu câţiva ani de CS Otopeni!

"Laurent Koscielny, fundaşul central de la Arsenal. A fost aici, în România, ş la o echipă, a dat probe şi nu l-a luat. Nasser Menasel şi Koscielny au venit de la o echipă de liga  treia la o formaţie care era nou promovată, la Otopeni. L-au oprit doar pe Nasser. Lui Koscielny i-au dat spus că n-au nevoie de el, că e slab! Koscielny joacă în echipa naţională a Franţei. A fost luat de o echipă din liga întâi din Franţa (n.r. - Lorient) şi deacolo a ajuns la Arsenal. Atunci nu costa mult, era vorba de bani foarte puţini", a dezvăluit Răchită.

În cele spuse de Răchită s-a strecurat şi o mică inadvertenţă: CS Otopeni a promovat în Liga I în 2008, nu acum şase ani.

Echipele din România le-au dat cu piciorul de-a lungul timpului multor fotbalişti valoroşi, pe care nu i-au considerat suficient de valoroşi, dar care, ulterior au ajuns la echipe celebre: Jari Litmanen (refuzat de Dinamo), John Obi Mikel şi Seydou Doumbia (neinteresanţi pentru Rapid) şi Zoran Tosici (trimis acasă de Poli Timişoara).