Kobe Bryant a marcat degeaba 33 de puncte

Echilibru perfect în finala NBA (campionatul nord-american de baschet).

După ce a condus cu 1-0 şi cu 2-1, Los Angeles Lakers, campioana în exerciţiu, a fost ajunsă, joi noapte, de Boston Celtic, care a egalat la doi scorul partidelor directe. „Verzii” s-au impus, 96-89, în meciul patru, de pe teren propriu, facând inutil efortul lui Kobe Bryant, autor a 33 de puncte pentru trupa lui Phil Jackson.

Finala se joacă după sistemul „cel mai bun din şapte” sau „cine ajunge primul la patru”. Mâine seară are loc meciul cinci.