Klaus Johannis: "Sibiul este o combinaţie reuşită între tradiţie şi modernitate"

Klaus Johannis: "Sibiul este o combinaţie reuşită între tradiţie şi modernitate"

Klaus Johannis vorbeşte cu mândrie despre oraşul pe care îl reprezintă ca primar de aproape zece ani. Edilul s-a alăturat campaniei "Oraşul de vis" pentru a promova Sibiul în competiţia celor mai mari 15 oraşe din România

Campania "Oraşul de vis" se apropie cu paşi repezi de final. Competiţia lansată de evz.ro în luna aprilie, un demers unic în presa românească în urma căruia se va alege oraşul din România care oferă locuitorilor cele mai bune condiţii de viaţă a debutat cu Arad.

Fiecare dintre oraşele participante au avut la dispoziţie o săptămână de promovare, timp în care evz.ro a prezentat pagini de monografie locală, notele acordate pe baza cifrelor oficiale, reportaje şi câte trei interviuri pentru fiecare oraş în parte, cu primarul, o vedetă şi un sportiv de renume.

Astăzi este rândul primarului din Sibiu, Klaus Johannis, să vorbească despre oraşul său, cu bune şi rele. Care sunt principalele direcţii în care sunt investiţi banii de la bugetul local la nivelul oraşului Sibiu? Klaus Johannis: Ca rezultat al creşterii economice înregistrate în ultimii ani la Sibiu, bugetul local al Sibiului a crescut de 19 ori în perioada 2000 – 2009. Dacă în 2000 veniturile la bugetul Sibiului erau de 22,7 milioane lei, în 2008 suma a crescut la 388 de milioane de lei. În 2009, în ciuda contextului crizei economice, bugetul Sibiului a ajuns la aproape 438 de milioane de lei, din care în jur de 40% au fost îndreptaţi spre investiţii.

Practic, aceşti bani s-au întors spre cetăţeni, care vor beneficia de investiţiile făcute de primărie în obiectivele de interes public. Având în vedere că nivelul de impozite şi taxe nu a crescut în Sibiu în ultimii trei ani, creşterea bugetului local se datorează creşterii bazei de impozitare, adică creşterii numărului de contribuabili. Această creştere indică de asemenea faptul că domeniul construcţiilor în Sibiu a înregistrat o creştere importantă în 2006 – 2008. Cele mai mari sume au fost investite în lucrări de infrastructură, dar am alocat fonduri şi pentru evenimente culturale şi sportive, pentru înfrumuseţarea şi extinderea zonelor verzi, a locurilor de joacă şi pentru curăţenia oraşului.

Sunteţi primar de 10 ani. Ce v-a menţinut în preferinţa electorală a sibienilor?La începutul fiecărui mandat am propus obiective realizabile şi consider că le-am atins în mare parte. Unele din ele sunt mai evidente şi au rezultate imediate. Alte proiecte necesită mai multă muncă, dar se vor concretiza. Cred că experinţa celor două mandate, dar şi proiectele duse la bun sfârşit sunt două dintre motivele pentru care sibienii au decis să îmi acorde încrederea lor pentru încă un mandat. 

Care sunt principalele probleme socio-economice cu care se confruntă municipiul? Din păcate, în ultima vreme, aproape orice frază legată de contextul economic şi social trebuie să înceapă cu o referire la criza economică mondială, criză ce nu a ocolit nici Sibiul. Faptul că firme importante din peisajul sibian dau semne de instabilitate şi sunt nevoite să reducă personalul a făcut ca numărul de şomeri să crească în municipiul Sibiu. Dacă în 2008 şomajul în Sibiu se situa la o cotă foarte bună, de până la 1%, anul acesta se resimte clar o criză în domeniul economic printr-o creştere a ratei şomajului. Totuşi, Sibiu se situează peste media pe ţară în ceea ce priveşte salariul mediu brut ceea ce ne indică un nivel bun de salarizare pentru forţa de muncă de pe plan local.

Care ar fi soluţiile pentru îmbunătăţirea transportului în comun? Câte dintre acestea sunt deja aplicate? Transportul public este important pentru orice oraş deoarece reprezintă o modalitate mai ieftină de a călători dar este şi are ca efect diminuarea volumului de trafic. Un sistem de transport public bine pus la punct îi atrage pe cei care folosesc maşina personală şi astfel se poate reuşi o reducere a volumului de trafic şi o reducere a nivelului de poluare.Transportul public în comun este asigurat în Sibiu de societatea SC Tursib SA cu o flotă totală de 111 vehicule care parcurg zilnic 26 de trasee, ce acoperă întregul Sibiu şi fac legătura şi cu staţiunea Păltiniş.

În anul 2006 am început împreună cu societatea de transport public în comun un proces complet de modernizare a flotei de autobuze, modernizarea serviciilor de transport oferite călătorilor şi eficientizarea activităţii per ansamblu. În 2007 Tursib a achiziţionat 35 de autobuze noi. În 2008 a demarat implementarea sistemului de automate de tichete, în prezent existând opt astfel de automate şi peste 20 de staţii au fost moderizate. Lucrăm în prezent la implementarea unui nou plan de transport public care are în vedere eficientizarea acestui tip de transport, scurtarea timpilor de aşteptare în staţie şi modernizarea sistemului de ticketing.

Din suprafaţă totală a străzilor din oraş, ce procent este asfaltat? Ce procent este racordat la reţeaua de canalizare, gaze şi electricitate? Sibiul are o reţea stradală formată din 635 de artere. Din acestea, 451 de străzi sunt amenajate cu asfalt, beton sau pavaj. Am prevăzut în fiecare an sume importante pentru investiţii la străzi care au inclus lucrări de reconfigurare totală pe unele dintre acestea. În acest scop au fost folosite atât fonduri din bugetul local cât şi fonduri provenite din credite externe angajate de Primăria Sibiu. În prima fază s-a avut în vedere reabilitarea străzilor mari, cu un trafic mai intens şi asfaltarea celor care până în acel moment nu au beneficiat de acest tip de investiţie.În perioada 2004 – 2009 au fost reabilitate peste 120 de străzi. În 2009 am demarat procedurile pentru achiziţia SF-ului pentru peste 25 de străzi care urmează şi intre în lucru.

Care este situaţia locurilor de parcare? Am investit mult în ultima perioadă în crearea de noi locuri de parcare. Acestea au fost amenajate fie prin simpla marcare fie au fost nou create, ca parcări zonale. În prezent Sibiul are peste 5.000 de locuri de parcare pe care le-am reamenajat sau creat recent. Vom continua să reconfigurăm şi alte locuri de parcare în zonele de blocuri dar şi în cartiere în general.

Am considerat că în zona centrală a oraşului trebuie amenajate maximul posibil de locuri de parcare, aici fiind situate sedii ale instituţiilor publice, obiective de interest turistic şi de agrement, fiind şi o zonă cu activitate comercială intensă. Odată cu lucrările de reabilitare a străzilor din centrul istoric, au fost amenajate şi spaţii de parcare, cu precădere pe inelul zonei centrale. În zona centrală a Sibiului (centrul istoric, oraşul de jos şi zona Piaţa Unirii) au fost amenajate peste 2.500 de locuri de parcare.

Precizaţi trei elemente definitorii ale oraşului. Deschidere, dinamism şi o combinaţie reuşită între tradiţie şi modernitate.

Care este locul dumneavoastră preferat din oraş? Piaţa Mare.

Care ar fi motivele prin care o persoană ar fi convinsă să se mute în Sibiu? Cred că Sibiul oferă fiecăruia oportunitatea pentru o carieră. Sibiul nu este axat din punct de vedere economic pe un singur domeniu. S-au dezvoltat la Sibiu multe ramuri industriale şi economice: de la producţia de componente pentru industria automobilelor şi domeniul logisticii şi al ambalajelor până la industria alimentară, a confecţiilor textile, comerţul şi producţia meşteşugărească, iar în ultimii ani au început să se dezvolte industria electronică şi tehnologia informatică. O industrie care se potriveşte foarte bine Sibiului este cea a turismului, un domeniu care începând din 2006 este tot mai bine reprezentat. Este vizibilă atât creşterea numărului de locuri de cazare dar şi creşterea calităţii serviciilor.

Oportunităţi de carieră există în Sibiu şi în domeniul educaţiei, Sibiul fiind un centru universitar destul de bine reprezentat şi fiind o locaţie cu tradiţie în acest domeniu. Şi în domeniul sănătăţii Sibiul începe să se dezvolte prin iniţiative private.

Sibiul are multe de oferit din acest punct de vedere, al carierei. Dar şi în ceea ce priveşte condiţiile de locuit şi nivelul de trai, Sibiul se situează destul de bine. În Sibiu au fost dezvoltate în anii precedenţi diverse proiecte imobiliare ce oferă doritorilor posibilitatea de a achiziţiona o locuinţă. În ceea ce priveşte nivelul de trai, judeţul Sibiu a înregistrat un venit mediu net lunar peste media pe ţară. În luna februarie 2009 venitul mediu net la nivel de judeţ era de 1.370 de lei, în condiţiile în care venitul mediu net pe ţară era de 1.358 de lei. Având în vedere că Sibiul este reşedinţa judeţului, putem considera că salariile depăşesc cu siguranţă această medie ce ce transformă oraşul într-o opţiune atractivă pentru tinerii în căutarea unui loc de muncă. Sibiul este liniştit ca mediu de viaţă dar este dinamic în ceea ce priveşte dezvoltarea sa economică şi a vieţii culturale.

De ce consideraţi că oraşul dumneavoastră ar trebui să primească titlul de “Oraş de vis”? Sibiul este o combinaţie reuşită de tradiţie şi modernitate obţinută prin valorificarea moştenirii trecutului şi cele mai noi tendinţe de dezvoltare în domeniul economic, imobiliar, industrial şi urbanistic. Sibiul oferă oportunităţi din cele mai diverse atât celor care doresc să îşi deschidă o afacere aici dar şi celor care se află în oraş în calitatea de oaspeţi. A cunoscut o dezvoltare foarte bună din punct de vedere economic, în oraşul nostru fiind reprezentate diverse ramuri industriale şi economice. Oraşul oferă forţă de muncă  cu o bună calificare, acesta fiind un centru universitar cu tradiţie. Sibiul este din punct de vedere al aşezării un nod rutier, oferind şi posibilitatea transportului aerian prin Aeroportul Internaţional Sibiu cât şi feroviar.

Aşezarea geografică a Sibiului nu este doar propice pentru afaceri ci şi plăcută ochiului. Peisajul pitoresc împreună cu numeroasele obiective fac din Sibiu şi o atracţie turistică, şi am depus eforturi semnificative pentru ca Sibiul să beneficize de o promovare adecvată, aşa cum de altfel merită. În Sibiu există opţiuni pentru toate gusturile – tinerii pot descoperi viaţa vibrantă de noapte din Sibiu, cei care caută momente de relaxare pot alege o plimbare pe străduţele centrului istoric sau o vizită a muzeelor sibiene. De asemenea, oferta culturală bogată oferă evenimente din cele mai diverse care să satisfacă chiar şi cele mai exigente cereri. Vă invit să cunoaşteţi Sibiul!

Ne puteți urmări și pe Google News