Președintele Klaus Iohannis s-a arătat destul de deranjat de speculațiile din ultima perioadă privind prietenia dintre el și șeful Automobile Bavaria. Legătura lor ar fi condus la cumpărarea a 600 mașini marca BMW de către Poliția Română.
Președintele Klaus Iohannis a fost destul de deranjat de zvonurile apărute în presă în ultimele zile. Este vorba despre prietenia dintre el și șeful Automobile Bavaria. Legătura dintre cei doi ar fi dus la achiziția a 600 mașini marca BMW de către Poliția Română.
„Este inadmisibil ca numele meu și poziția mea să fie trasă într-o chestiune care poate fi verificată tehnic. Mă aștept la clarificări și cam foarte repede”, a declarat vizibil nervos, președintele României.
De asemenea, liderul statului a fost chestionat și de prietenia dintre el și șeful Automobile Bavaria, de la care Poliția Română va cumpăra 600 de mașini marca BMW. În acest context, Iohannis a spus că nu a contat această prietenie. Președintele a mai adăugat că se așteaptă ca autoritățile statului să facă verificări.
Iohannis vreau ca autoritățile să facă verificări
„Mă aștept ca aceste autorități să verifice toate lucrurile la sânge. Cred că este evident pentru toată lumea că eu nu am nicio treabă cu această achiziție, dar, dacă există suspiciuni, atunci mă aștept la clarificări și cam foarte repede”, a declarat Iohannis.
În ultimele zile au apărut informații conform cărora licitația prin care Inspectoratul general al Poliţiei Române (IGPR) cumpără 600 de mașini BMW de la Automobile Bavaria SRL este considerată ca fiind „cu dedicaţie” atât de sindicatele din poliţie, cât şi de publicațiile de profil auto. Firma este condusă de Michael Schmidt, prietenul președintelui Klaus Iohannis,
BMW-urile Poliției Rutiere sunt contractate încă de acum patru ani, pe vremea ministrului de Interne Carmen Dan. De asemenea, autovehiculele sunt plătite din bani europeni. Contractul are o valoare de 98 de milioane de lei fără TVA.
Lucian Bode și utilitatea noilor mașini
Poliția Română a cumpărat aproape 7.000 de mașini Dacia, cu un preț mediu de 15.000 de euro. Achiziția a avut loc în urmă cu doi ani.
Ministrul de interne, Lucian Bode s-a arătat destul de mulțumit de viitoarea achiziție. „Sunt achiziționate în raport cu nevoile instituționale. Sunt convins că intrarea în folosință a acestor mașini vor îmbunătăți condițiile de muncă. Ne-am dori ca până la sfârșitul anului să le vedem pe primele”, informează Infoactual.